Jorge Sampaoli, Argentina, declaraţie înaintea meciului cu Franţa
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Jorge Sampaoli, Argentina, declaraţie. foto: facebook / @fifaworldcup
Jorge Sampaoli, Argentina, declaraţie. foto: facebook / @fifaworldcup
Selecţionerul Argentinei, Jorge Sampaoli, a ţinut să-l elogieze pe starul echipei sale, Lionel Messi, desemnat 'omul meciului' cu Nigeria (2-1), la finalul căruia naţionala sud-americană s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018.

'Messi demonstrează că este fantastic de fiecare dată, însă are nevoie de sprijinul coechipierilor săi. Cea mai importantă, pentru Leo, este latura sa umană. Multă lume crede că nu îi face plăcere să joace pentru Argentina, însă eu cred că nu este adevărat. Îl văd cum suferă şi cum se bucură alături de echipa Argentinei. (...) El mă cunoaşte şi ştie că avem acest vis comun de a veni în Rusia şi a face ceva important. Preocuparea unui antrenor care îl pregăteşte pe Leo este de a-i asigura condiţiile să se exprime în teren. Din acest motiv, meciul cu Croaţia a fost problema noastră şi nu problema sa. Îl avem pe cel mai bun jucător din lume şi trebuie să ştim să profităm de acest lucru', a declarat Sampaoli.

Graţie victoriei în faţa Nigeriei, selecţionata Argentinei şi-a asigurat prezenţa în faza următoare a Cupei Mondiale 2018, urmând să înfrunte Franţa în optimile de finală. Sampaoli consideră că succesul de marţi s-a datorat faptului că jucătorii săi 'au fost convinşi' că îi pot învinge pe nigerieni, cărora le-ar fi fost suficientă o remiză pentru calificare.

Calificare dramatică

'Avem jucători excelenţi, care trebuie să-şi demonstreze calităţile la Cupa Mondială. Astăzi am avut forţa necesară pentru a ne bate până în ultimul minut, până la ultima acţiune. Am făcut numeroase schimbări pentru a reuşi asta. Jucătorii au fost foarte curajoşi în această seară şi astfel am reuşit să marcăm cel de-al doilea gol', a mai spus selecţionerul Argentinei.

Selecţionata Argentinei, vicecampioana mondială, s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins echipa Nigeriei cu scorul de 2-1 (1-0), marţi seara, la Sankt Petersburg, în Grupa D. Argentina s-a impus cu şansă prin golurile marcate de Lionel Messi (14) şi Marcos Rojo (86), respectiv Victor Moses (51 - penalty).

Vezi şi: Messi, Argentina, prima declaraţie după calificare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel