Aproape 7.000 de români din Diaspora, înscriși pentru a vota prin corespondență. Unde se află cei mai dornici români
Peste 6.800 de români din străinătate s-au înscris pe listele AEP pentru a vota prin corespondență.
Citește și: PSD face curățenie. Cum arată listele electorale: Candidații care vor lipsi de la alegeri
Aproape 7.000 de români cu domiciliul sau reședința în străinătate s-au înscris pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare.
Potrivit site-ului AEP, 6.839 de persoane s-au înregistrat pentru a-și exercita dreptul de vot prin corespondență la scrutinul din 1 decembrie.
Perioada de înscriere s-a încheiat joi, 17 octombrie.
Românii din Marea Britanie, cei mai dornici să voteze prin corespondență
Cele mai multe cereri de vot prin corespondență au fost depuse de românii din Marea Britanie (1.544), Germania (1.359), Elveția (524), țările de Jos (462). Urmează Franța, Spania, Belgia și Italia și SUA.
Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate și care deține un document care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență din străinătate.
Totodată, cetățenii români din străinătate s-au putut înregistra până la sfârșitul lunii septembrie ca alegători la secțiile de votare. Astfel, pentru parlamentare, au depus cereri pentru a vota la o secție 6.067 de alegători.
Cele mai multe cereri au venit de la românii din Țările de Jos (1.512), Marea Britanie (987), Germania (643), Franța (421) și Italia (410).
Pentru alegerile prezidențiale, s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență 6.916 cetățeni. Cei mai mulți români care vor vota pentru președintele țării prin corespondență sunt din Marea Britanie (1.609), Germania (1.347), Elveția (555), Țările de Jos (421), Franța (410).
Pentru a vota la o secție s-au înscris 6.751 de români din diaspora. Cei mai mulți alegători sunt din țările de Jos (1.653), Marea Britanie (1.107), Germania (732), Italia (478), Franța (471), notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News