Data publicării:

Aproape 500 de noi cazuri de rujeolă în ultima săptămână, în România

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

România a trecut de 22.000 de cazuri de rujeolă, iar majoritatea sunt la persoane nevaccinate împotriva rujeolei.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat un număr de 490 de noi cazuri de rujeolă în ultima săptămână.

Potrivit informării INSP, transmisă marți, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie, au fost notificate 22.124 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 21 de decese (5 în municipiul București, 4 în județul Brașov, 3 în județul Giurgiu, 2 în județul Argeș și câte unul în județele Mureș, Sibiu, Buzău, Constanța, Iași, Alba și Ialomița.

Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în județe Brașov (2.107). Prahova (1.296) și Mureș (1.256), precum și în Capitală (1.775).

Din cele 22.124 de cazuri înregistrate în perioada raportată, 17.760 de persoane nu erau vaccinate împotriva rujeolei, din care 3.078 de copii sub 12 luni, 6.936 de copii cu vârste între 1 și 4 ani.

În perioada 06.12.2023-28.07.2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 211.543 de doze de vaccin ROR, din care 34.466 de doze utilizate pentru copii cu vârste între 9 și 11 luni.

Rujeola: ce este și cum se manifestă

Rujeola sau pojarul este o boală a copilăriei cauzată de un virus care face parte din genul Morbillivirus, familia Paramyxoviridae. Boala afectează celulele pulmonare și faringiene și se răspândește ușor prin tuse, strănut sau atingerea unei suprafețe contaminate. Persoanele infectate sunt contagioase timp de câteva zile, înainte de apariția simptomelor.

Potrivit Centrului pentru Controlul și prevenirea Bolilor (CDC), virusul rujeolic poate trăi până la două ore în aer, într-un spațiu în care o persoana infectată a tușit sau a strănutat.

Infecția apare într-o succesiune de etape, de-a lungul unei perioade de două până la trei săptămâni. În primele 10-14 zile după infectare nu există semne sau simptome, virusul rujeolic fiind în perioada de incubație.

De obicei, boala debutează cu febră ușoară până la moderată, adesea însoțită de tuse persistentă, rinoree (curgerea nasului), ochi inflamați (conjunctivită), durere în gât și apariția petelor Koplik (pete mici albe care apar în cavitatea bucală).

Aceste simptome pot dura 2-3 zile si sunt urmate de apariția unei erupții de pete mici roșii la nivelul pielii, dintre care unele sunt ușor proeminente. Acestea apar inițial la nivelul feței, se extind pe brațe și trunchi, apoi pe coapse și picioare.

În același timp, febra crește brusc, adesea până la 40 - 41 grade Celsius. După acest episod, erupția dispare treptat de la nivelul feței și în final, de pe restul zonelor afectate. O persoană este contagioasă cu aproximativ 4 zile înainte și 4 zile după apariția erupției cutanate.

Care este Calendarul Național de Vaccinare

Vaccinarea rujeolică (cu vaccin combinat Rujeolă-Oreion-Rubeolă - ROR), este inclusă în Programul (Calendarul) Național de Vaccinare.

Potrivit INSP, Institutului Național de Sănătate Publică, România are cuprins în Calendarul Național de Vaccinare următoarele vaccinuri:

În maternitate sunt efectuate vaccinul Hepatitic B, ce se face în primele 24 de ore de la naștere, și vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG), care se face la 2-7 zile de la naștere.

La medicul de familie, la 2, la 4 și la 11 luni de la naștere, sunt administrate vaccinul difetro-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemiphilus B-hepatitic (DTPa-VPI-HiB-Hep.B) și vaccinul pneumococic conjugat.

La 12 luni se administrează prima doză de vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR), urmând ca a doua să fie administrată la vârsta de 5 ani.

La 6 ani este administrat vaccinul difetro-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI), iar la 14 ani vaccinul diftero-tetanic pentru adulți/vaccin diftero-tetano-pertussis acelular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel