Citând surse din tabăra de la Ain Issa, directorul OSDO, Rami Abdulrahman, a declarat că în interiorul taberei este o stare de anarhie. Potrivit OSDO, evadaţii ar fi cetăţeni străini, însă organizaţia nu a fost în măsură să precizeze naţionalităţile acestora, scrie Agerpres.
Administraţia sub control kurd din nordul Siriei anunţase anterior că unele rude ale luptătorilor grupării teroriste Stat Islamic au reuşit să iasă din tabără după ce aceasta a fost bombardată de armata turcă şi aliaţii săi sirieni. Un reprezentant al Forţelor Democrate Siriene, (FDS), principala coaliţie a combatanţilor kurzi şi arabi care controlează vaste regiuni în nordul şi nord-estul Siriei, a declarat că nu au detalii despre situaţia de la respectiva tabără.
"Peste o sută de persoane, femei şi copii", au fugit din tabăra din Ain Issa, a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un reprezentant al taberei.
"Asaltul militar brutal condus de Turcia"
"Asaltul militar brutal condus de Turcia şi mercenarii săi se desfăşoară în apropierea taberei din Ain Issa, unde se află mii (de membri) de familii ale SI. Unii au reuşit să evadeze după ce bombardamentele au vizat tabăra", a anunţat la rândul său, într-un comunicat, administraţia autonomă kurdă.
Adresându-se ONU, dar şi coaliţiei internaţionale împotriva SI, condusă de Washington, autorităţile kurde au cerut "o intervenţie rapidă pentru a împiedica o catastrofă ale cărei consecinţe nu se vor limita doar la Siria".
AFP aminteşte că circa 12.000 de combatanţi din Stat Islamic, sirieni, irakieni, dar şi între 2.500 şi 3.000 de străini originari din 54 de ţări, sunt deţinuţi în închisorile kurde, potrivit statisticilor oficiale furnizate de kurzi. Totodată, în taberele de persoane strămutate se află circa 12.000 străini, 8.000 de copii şi 4.000 de femei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol