Autorizaţia acordată Apple permite grupului să efectueze teste cu trei vehicule cu un număr de şase şoferi, a informat Department of Motor Vehicles. Autoritatea de reglementare a precizat că cele trei vehicule sunt modelul Lexus RX450h produse în 2015.
Deşi Apple nu a recunoscut niciodată până acum că este interesat să producă automobile , în ultimii ani grupul a recrutat zeci de experţi în industria auto iar autorizaţia emisă de DMV oferă un indiciu cu privire la planurile Apple.
"Aceasta confirmă ceea ce se zvonea de multă vreme, Apple analizează posibilitatea de a intre pe segmentul autovehiculelor autonome" a declarat Chris Theodore, fost vice-preşedinte la Ford Motor Company şi Chrysler. Acordarea acestei autorizaţii pentru efectuarea de teste nu înseamnă însă în mod automat că Apple vrea să construiască un automobil. "Ar putea fi vorba de software sau de hardware care are legătură cu tehnologia vehiculelor autonome" a apreciat Chris Theodore.
Un purtător de cuvânt de la Apple a refuzat să facă orice comentarii evocând o scrisoare trimisă la finele anului trecut către National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA), autoritatea care se ocupa de siguranţa traficului în SUA. "Compania investeşte semnificativ în studiul automatizării şi este încântată de potenţialul sistemelor automate în multe domenii, inclusiv în sectorul transportului" a declarat atunci Steve Kenner, responsabil pentru integritatea produsului la Apple.
Deşi nu a confirmat oficial, Apple se alătură unei liste în creştere de producători auto tradiţionali, companii din sectorul tehnologie şi start upuri care testează autovehicule autonome în California, în ideea de a fi prima firmă care oferă autovehicule autonome pentru publicul larg. Printre companiile care au primit autorizaţia de a teste autovehicule autonome se numără Google, Ford Motor Co, Volkswagen AG, Daimler AG, Tesla Motors Inc şi General Motors Co, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video