Apple creează un fond de 200 mil. dolari pentru a-și elimina emisiile din atmosferă
Apple a înființat un fond de investiții de 200 milioane dolari pentru proiecte de reîmpădurire pentru a elimina emisiile de carbon din atmosferă.
Conform The Verge, compania a creat „Fondul de restaurare” care va investi în proprietățile forestiere care elimină carbon și produc cherestea. Obiectivul este eliminarea anuală a un milion de tone de dioxid de carbon din atmosferă. Compania Apple anunțase că dorește să devină neutră din punct de vedere al emisiilor până în 2030, eliminând 75% din emisii prin modificări de producție și restul de 25% prin acest fond.
„Prin crearea unui fond care generează atât venituri financiare, cât și un impact palpabil asupra carbonului, căutăm să schimbăm viitorul, încurajând investițiile în eliminarea carbonului în întreaga lume”, a transmis vicepreședintele de mediu de la Apple, Lisa Jackson. „Speranța noastră este că alții ne vor împărtăși obiectivele și vor contribui cu resursele lor să susțină și să protejeze ecosistemele vitale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News