Data publicării:

Apple a renunţat la dezvoltarea de routere wireless

Autor: DCNews Team | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Grupul informatic american Apple şi-a desfiinţat divizia de routere, o nouă decizie în strategia companiei de a se concentra pe produsele de larg consum care generează cea mai mare parte din veniturile sale, au declarat, luni, pentru Bloomberg, mai multe surse din apropierea acestui dosar. Routerele wireless sunt puncte de acces care conectează, fără fir, laptopurile, telefoanele şi alte dispozitive la Internet.

Potrivit surselor, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, în ultimul an, Apple a început să-şi reducă echipa de routere wireless, inginerii fiind transferaţi la grupurile care se ocupă de dezvoltarea altor produse, inclusiv unul care se ocupă de proiectul Apple TV. Apple nu a mai lansat o nouă generaţie de rutere din 2013. Decizia de a dezmembra echipa indică faptul că Apple nu va mai lansa noi versiuni ale ruterelor sale. Un purtător de cuvânt de la Apple a refuzat să comenteze referitor la planurile companiei.

În prezent, Apple vinde trei routere wireless - AirPort Express, AirPort Extreme şi AirPort Time - care costă 99, 199 şi 299 de dolari, dar reprezintă o mică parte din veniturile Apple, iar în bilanţurile trimestriale ale companiei sunt incluse în categoria 'alte produse', alături de Apple Watch şi Apple TV. În anul fiscal 2016, această categorie a generat vânzări de 11,1 miliarde de dolari, aproximativ 5% din vânzările totale ale grupului. Decizia celor de la Apple de a renunţa la dezvoltarea de routere wireless ar putea fi o veste bună pentru alţi producători, precum D-Link Corp., Netgear Inc. sau Belkin International Inc.

De asemenea, la începutul acestui an, Apple a încetat să mai producă propriile sale monitoare externe, iar în luna octombrie a introdus o nouă strategie prin care, în parteneriat cu grupul sud-coreean LG Electronics Inc, vinde ecrane de mare rezoluţie pentru utilizatorii profesionişti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel