Apollo 12. 51 de ani de la a doua aselenizare
Pe 14 noiembrie 1969 pleca spre lună misiunea Apollo 12, una dintre misiunile despre care nu se vorbeşte aproape deloc. Racheta Saturn V a fost lovită de fulger de două ori la decolare, iar un streptococ a fost descoperit pe camera recuperată de la sonda Surveyor 3.
Despre misiunea Apollo 12 se vorbeşte foarte puţin, poate şi pentru că a fost încadrată de Apollo 11, misiunea care a dus primii oameni pe Lună, şi Apollo 13, misiunea ghinionistă despre care am văzut şi filmul. Dar nici Apollo 12 nu a fost ferită de aventuri şi controverse. Este misiunea la care racheta Saturn V a fost lovită de fulger de două ori, la interval de 16 secunde, în timpul lansării.
Din fericire, astronauţii simulaseră o situaţie similară la antrenamente şi au ştiut ce să facă. Aşa că au ajuns cu bine pe Lună. Alan Bean, unul dintre astronauţi îşi aduce aminte cu modestie despre eveniment. „Nimeni nu e suficient de bun ca să merite o şansă să facă asta faţă de ceilalţi oameni de pe Pământ, nimeni nu e atât de bun în comparaţie cu ceilalţi. Nici eu nu eram, dar am avut noroc”, spune Alan Bean, astronaut, citat de Mediafax.
Mărturisirile astronauţilor
Astronauţii au înlocuit câteva piese, inclusiv camera sondei Surveyor 3, care-i aştepta cuminte pe Lună. Numai că odată ajunşi acasă, specialiştii au constatat că pe cameră a supravieţuit o bacterie comună, un streptococ. Nici până azi nu se ştie dacă bacteria a fost dusă în spaţiu din cauza unei contaminări a sondei şi a supravieţuit doi ani şi jumătate mediului necruţător de pe Lună sau dacă contaminarea a avut loc în laboratorul unde a fost analizată camera venită din spaţiu.
După aproape 48 de ore petrecute în spaţiu Alan Bean mărturiseşte că i s-a părut că misiunea a durat foarte puţin.
„Unul din lucrurile la care m-am gândit, am stat pe Lună 30 de ore, ne-am antrenat ani de zile şi ne-am gândit ani de zile la asta şi m-am întrebat, asta e tot? S-a terminat atât de repede?”, mai spune astronautul. Această poveste îi pote îndemna pe curioși să urmărească sâmbătă spre duminică noaptea, lansarea SpaceX, care va avea loc la ora 2.49, ora României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News