Data publicării:

Apel ONU pentru salvarea solului! „Rol vital în viața de zi cu zi”

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay/Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay/Imagine cu rol ilustrativ

Solurile globale sunt sursa tuturor vietăților terestre, însă viitorul acestora arată „sumbru” fără a opri degradarea, transmit autorii unui raport al Organizației Națiunilor Unite.

Conform The Guardian, un sfert din speciile animalice din lume trăiește chiar sub picioarele noastre și ne oferă proteinele necesare pentru alimentație. Solurile stochează și aceeași cantitate de carbon precum toate plantele de deasupra pământului, fiind astfel esențiale în încercarea de a opri schimbarea climatică. Totuși, nu înțelegem încă totul despre soluri, se arată într-un raport al Organizației pentru Alimentație și Agricultură, primul de acest gen la nivel global.

Raportul a fost pus la punct de 300 de oameni de știință care explică cum solurile sunt într-un stagiu tot mai degradat, situație de urgență la fel de mare ca criza climatică și distrugerea lumii naturale. Cel mai important lucru de reținut este că solul se formează în mii de ani, așa că protejarea și restaurarea solurilor este o misiune esențială pentru viitor. „Organismele din soluri joacă un rol vital în viața de zi cu zi prin susținerea vieții de pe Pământ”, a transmis Ronald Vargas al Organizației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel