Apa potabilă, noi standarde de calitate. Ioan Deneş: Este o problemă importantă pentru noi toţi
Consiliul UE şi-a adoptat, marţi, poziţia cu privire la propunerea de revizuire a Directivei privind apa potabilă, informează un comunicat de presă al Consiliului.
Noile norme propuse actualizează standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă şi introduc o abordare eficientă din punctul de vedere al costurilor şi bazată pe riscuri pentru monitorizarea calităţii apei. Acestea conţin, de asemenea, noi dispoziţii privind materialele care intră în contact cu apa potabilă şi privind îmbunătăţirea accesului la apă. Revizuirea este un rezultat direct al primei iniţiative cetăţeneşti europene de succes 'Right2Water' (Dreptul la apă).
"Ştiu că apa potabilă sigură este o problemă importantă pentru noi toţi, aşa cum a arătat iniţiativa cetăţenească europeană 'Right2Water'. Din acest motiv, sunt foarte mulţumit de faptul ca astăzi am ajuns la un acord cu privire la poziţia Consiliului referitoare la Directiva privind apa potabilă. Mesajul este clar: oriunde v-aţi afla în Europa, puteţi bea apa fără motive de îngrijorare pentru sănătatea dumneavoastră", a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor din România, Ioan Deneş.
Ce prevăd propunerile
Unul dintre elementele principale ale propunerii de reformare este de a actualiza standardele de calitate a apei aflate în prezent în vigoare, care au fost stabilite cu peste 20 de ani în urmă. Propunerea introduce, de asemenea, o abordare bazată pe riscuri în ceea ce priveşte monitorizarea calităţii apei. Aceasta abordare ar trebui să reducă pe termen lung costurile monitorizării şi, în acelaşi timp, să garanteze cea mai înaltă calitate a apei potabile.
În plus, directiva revizuită propusă introduce noi obligaţii de îmbunătăţire a accesului la apă. Statele membre vor trebui, de asemenea, să asigure accesul consumatorilor la informaţii privind proprietăţile apei potabile, precum şi la alte informaţii utile. Consiliul propune, de asemenea, o nouă procedură de stabilire a cerinţelor de igienă pentru materialele care intră în contact cu apa destinată consumului uman.
Vezi şi: Dragnea, declarația serii după mesajul lui Macron
Tăriceanu: Cel mai jalnic spectacol de după 1989
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News