Rocile vulcanice spongioase de pe Marte au absorbit o parte din apa de pe această planetă, de-a lungul erelor geologice, conform concluziilor unui nou studiu realizat la Universitatea Oxford, transmite AFP.

Rezultatele acestui nou studiu completează tabloul dispariţiei apei lichide de la suprafaţa lui Marte.

"Marte a fost o planetă condamnată de propria ei geologie", a declarat pentru AFP Jon Wade, de la Departamentul de Ştiinţe ale Pământului de la Universitatea Oxford, principalul autor al studiului publicat miercuri de revista Nature.

Pământul şi Marte sunt două planete telurice vecine care au cunoscut destine complet diferite. Apa a rămas mereu prezentă la suprafaţa Pământului, fapt care a permis apariţia vieţii, dar a dispărut de la suprafaţa lui Marte la relativ puţin timp după formarea acestei planete.

Marte, mai mică decât Terra, a devenit o planetă deşertică şi rece, deşi la puţin timp după formare avea o climă caldă, umedă şi apă în stare lichidă la suprafaţa sa.

Apa, pierdută din cauza câmpului magnetic inexistent

Conform unor studii precedente, o mare parte din apa marţiană a ajuns în spaţiu pentru că această planetă şi-a pierdut câmpul magnetic capabil să o protejeze de fluxul de vânt solar, aşa cum are Pământul. O mică parte din apă a rămas sub formă de gheaţă la suprafaţa Planetei Roşii.

Aceste studii nu oferă însă o explicaţie completă cu privire la destinul apei de pe Marte, conform cercetătorilor de la Oxford care sunt convinşi că şi rocile de pe Marte au avut un rol important în dispariţia acesteia.

Mantaua marţiană este de peste două ori mai bogată în fier decât cea terestră, condiţii în care şi rocile vulcanice marţiene au un conţinut mai mare de fier decât cele similare terestre.

Apelând la un model computerizat de analiză, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că rocile bazaltice de pe Marte au reţinut cu aproximativ 25% mai multă apă decât cele similare terestre, transportând apa de la suprafaţă către interior, în mantaua acestei planete.

Aceste roci hidratate marţiene, cu densitate mare în fier, s-au scufundat până la adâncimi de peste 90 de kilometri, luând cu ele o parte însemnată din apa de la suprafaţa acestei planete. În cazul Terrei, rocile hidratate sunt mai puţin dense şi au tendinţa de a "pluti" pe magmă până îşi pierd conţinutul de apă prin evaporare şi apoi coboară în mantaua terestră. "În cazul planetei noastre însă, apa a reuşit să-şi găsească drumul înapoi spre suprafaţă", conform lui Jon Wade.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News