Data publicării:
Apă minerală retrasă de pe piaţă după controale ANPC
Circa 150.000 de litri de apă minerală au fost retraşi de pe piaţă după controale ANPC la care inspectorii au constatat că un lanţ de magazine comercializează apă minerală îmbuteliată dintr-un izvor care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Dunca, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că în urma unei sesizări venite din partea "unui consumator", inspectorii au descoperit că un lanţ de magazine avea la vânzare apă minerală provenită din izvorul F4 Roşu din județul Suceava, care nu se află pe lista apelor minerale destinate comercializării.
B365.ro a aflat că este vorba de sortimentul de apă minerală naturală carbogazificată Saguaro de 2 litri, vândut de Lidl.
"În urma adresei făcute către Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale pentru a verifica această sursă, răspunsul pe care ni l-au dat ei spune că sursa F4 Roşu nu este înregistrată ca rezervă sau resursă de apă minerală, iar Societatea Naţională a Apelor Minerale care are în concesiune acest izvor ne-a transmis că nu furnizează apă minerală pentru îmbuteliere din acest foraj", a declarat Dunca.
În controale, reprezentanţii ANPC au dispus retragerea de la vânzare a 101.160 de litri, după care reprezentanţii reţelei de magazine au scos de pe rafturi, din proprie iniţiativă, alţi 45.000 de litri de apă minerală.
Apa Saguaro a mai fost implicată într-un scandal, la finele anului 2011, când mii de litri de apă plată au fost retraşi de la vânzare din 20 de judeţe al ţării. Firma care producea apa respectivă a constatat la un control că apa are o încărcătură biologică peste limita admisă şi a alertat autorităţile, relata româniatv.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News