Data publicării:
Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
Iată ce apă trebuie să bem, conform specialiștilor.
Un raport al OMS făcut public la începutul anului 2024 arată că apa îmbuteliată în sticle de plastic este contaminată de 100 de ori mai mult cu plastic decât se știa. Prin intermediul unei metode tehnologice inovatoare, cercetătorii au identificat, în medie, 240.000 de fragmente de plastic detectabile pe fiecare litru de apă, în urma testării produselor provenite de la diverse mărci populare.
Prof. univ. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, a vorbit la DC Edu despre această problemă, dar a venit și cu câteva recomandări. A făcut referire, printre altele, și la apa îmbuteliată în peturi de plastic care, spune el, nu este cea mai sănătoasă, tocmai din pricina prezenței microplasticelor în cantități îngrijorătoare.
"Sticla din plastic are tendința de a se degrada în particule extrafine care se impregnează în conținutul lichid, ingerăm acest plastic atunci când consumăm apa iar această poluare a devenit atât de preocupantă încât, sub egida Națiunilor Unite, se urmărește acum încheierea unui tratat internațional care să reducă prezența materialelor plastice, în primul rând al obiectelor din plastic de unică folosință, în termen de câteva decenii.
S-a constat că această cucerire, la un moment dat, a civilizației s-a repercutat masiv asupra vieții noastre. Particule extrafine, deosebit de periculoase, au pătruns în organismul uman până la nivelul sângelui, al inimii și chiar al creierului.
La nivel mondial se vorbește că deșeurile au atins o atare cantitate încât la o zonă de interferență între Oceanul Pacific și Oceanul Indian este pe cale a se constitui un nou continent din plastic. Multe zone naturale sunt asfixiate ca urmare a acestor deșeuri deosebit de periculoase și care au persistență îndelungată în mediu. Se degradează în mod natural deosebit de greu, uneori în sute de ani, iar acest fenomen lasă urme asupra calității mediului. Toate acestea s-au transformat într-o preocupare internațională, inclusiv din perspectiva educației, în sensul unei atitudini responsabile față de mediu" a explicat Mircea Duțu.
Apa în sticlă de sticlă, cea mai sigură
"Din sticla de sticlă ar fi cea mai nimerită, dar ar trebui să ne asigurăm că proveniența ei respectă normele de calitate. Într-o societate modernă ar trebui să avem încredere în sistemul public de alimentare cu apă, dar știm foarte bine că în țara noastră, din cauza stării în care se află infrastructura de aducere a apei, este tratată cu o serie de substanțe pentru a trata microorganismele și-n același timp poate să fie impregnată ca urmare a defecțiunilor de pe rețea c anumite produse.
Ca atare, este greu de făcut o recomandare, dar ca o constatare generală, apa care și în recipient prezintă o siguranță mai mare este cea mai bună. Pentru deceniile care vor urma apa va fi provocarea fundamentală pentru umanitate. Apa potabilă, în primul rând. Pentru că, în mod aparent, paradoxal, este vorba de o resursă naturală la care trebuie să avem acces pentru a supraviețui. Ea este gratuită, dar pentru a fi preluată, tratată și transportată, ea are un preț. Chiar în directiva-cadru a UE din anul 2000 privind apa se face precizarea că apa nu este o marfă precum oricare alta. Are un cost, are un preț, dar fiecare ființă umană trebuie să aibă acces la apă în cantitatea și calitatea necesară pentru a supraviețui" a mai spus profesorul.
Interviul complet, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News