Data actualizării:
Data publicării:

Apă cu porția în Buzău și-n Botoșani, din cauza caniculei. Va fi furnizată intermitent

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Oamenii care trăiesc în județele Buzău și Botoșani ar putea primi apă cu porția, din cauza caniculei.

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa anunţă, în contextul în care debitele de apă vor scădea, pe fondul secetei, că poate impune măsuri de restricţionare a alimentării cu apă în cazul agenţilor economici, în agricultură, industrie şi pentru populaţie, potrivit unui plan elaborat la nivelul instituţiei.

"În intervalul 2011-2022, la staţiile hidrometrice din bazinul hidrografic Buzău au fost înregistrate debite medii cu 5-10% mai mici comparativ cu cele medii multianuale. Aceasta situaţie se datorează în principal secetei din intevalul 2019-2022, anul 2022 fiind unul din cei mai secetoşi ani din istorie pentru zona de câmpie. În prima jumătate a anului 2023, ca urmare a precipitaţiilor normale înregistrate, debitele au fost în general în limitele medii multianuale.

La nivelul ABA Buzău-Ialomiţa este elaborat "Planul de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare în spaţiul hidrografic Buzău-Ialomiţa - bazinul hidrografic Ialomiţa, bazinul hidrografic Buzău, bazinul hidrografic Călmăţ", plan în care sunt incluse cursurile de apă Buzău şi Călmăţui. Prin urmărirea debitelor caracteristice fiecărui sector de râu delimitat la nivelul cursurilor de apă, până la data prezentei nu a fost necesară aplicarea acestui plan, astfel încât să se înregistreze situaţii de restricţionare în alimentarea cu apă a folosinţelor", au transmis, pentru Agerpres, reprezentanţii ABA Buzău-Ialomiţa.

"În cazul situaţiilor deficitare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, se vor lua măsuri de raţionalizare. Ca măsuri ce trebuie avute în vedere de utilizatorii de apă în situaţiile premergătoare introducerii restricţiilor de apă se pot aminti eliminarea risipei şi limitarea pierderilor de apă şi asigurarea calităţii corespunzătoare a apelor evacuate, punerea în funcţiune a instalaţiilor de alimentare de rezervă din apa subterană sau din alte surse de apă, accentuarea reutilizării sau folosirea tuturor posibilităţilor de compensare internă a cerinţelor de apă. Situaţia de restricţie se instituie atunci când resurse naturale de apă nu pot satisface cerinţele minime de apă pentru funcţionarea folosinţelor la întreaga capacitate de producţie. La instituirea restricţiilor, beneficiarii vor fi anunţaţi să ia măsuri în vederea reducerii debitelor, beneficiarii de folosinţe colaborează cu sistemele de gospodărire a apelor şi pun în practică planul de restricţii", a declarat purtătorul de cuvânt al ABA Buzău, Irina Mircea.

Apa, furnizată intermitent în Botoșani

"Având în vedere condiţiile climatice cu temperaturi ridicate din ultima perioadă care au dus la creşterea consumului de apă, SC Nova Apaserv Botoşani informează că este în imposibilitatea de a asigura, pe reţelele de distribuţie din sistem, un volum de apă suplimentar care să acopere necesarul din această perioadă", se arată într-un comunicat al societăţii.

Pentru a se asigura că serviciul public de alimentare cu apă funcționează în condiții optime, SC Nova Apaserv Botoșani îi roagă pe consumatori să utilizeze apa doar în scopuri menajere și să nu o utilizeze pentru irigarea culturilor agricole sau umplerea piscinelor și a altor recipiente în alte scopuri decât cele prevăzute în contract. Motivul acestei solicitări este faptul că, din motive tehnice, nu este posibilă furnizarea unui debit mai mare de apă decât cel planificat inițial la momentul construirii rețelelor.

"În prezent sunt localităţi importante cu aglomerări mari de populaţie, aflate la capetele de coloane ale aducţiunilor principale care nu beneficiază de furnizarea apei 24h/24, din cauza utilizării excesive a apei în diferite scopuri, altele decât cele prevăzute în contract", se mai menţionează în comunicat.

Operatorul regional informează că pe sistemul de alimentare din sursa Prut va furniza apă după următorul program:

- În comunele Truşeşti, Dângeni, Ungureni, Durneşti, Albeşti, Todireni - luni, marţi, vineri, sâmbătă;

- În comunele Santa Mare, Călăraşi, Răuseni, Hlipiceni, inclusiv comunele Bivolari, Andrieşeni din judeţul Iaşi - miercuri, joi, duminică, luni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel