"Importanţa acestei reuniuni este proporţională cu gradul ridicat de complexitate al vremurilor pe care le trăim astăzi, care impun nevoia unei dezbateri, cu precădere la nivel parlamentar, asupra evoluţiilor de securitate şi provocărilor cu care se confruntă ţările noastre.
Terorismul, ameninţările cibernetice, acţiunile agresive ale unor actori statali şi nestatali, relaţiile tensionate cu Federaţia Rusă, conflictele îngheţate sau ameninţările hibride, toate acestea se află pe agenda noastră comună de priorităţi. Azi, mai mult decât oricând, avem nevoie de o Alianţă puternică, bazată pe o legătură transatlantică solidă.
Toate acestea impun un angajament politic reînnoit din partea Alianţei şi o repartizare echitabilă a costurilor în materie de apărare", a afirmat preşedintele Senatului, în discursul susţinut la Adunarea Parlamentară a NATO, care are loc la Bucureşti.
[citeste si]
De asemenea, Tăriceanu a reamintit angajamentul politic al României pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, afirmând că este nevoie ca toate statele să investească în consolidarea capacităţii de apărare. "Acordul politic naţional de alocare a 2% din PIB pentru Apărare, asumat, la începutul anului 2015, de către partidele politice, subliniază convingerea pe care o împărtăşim că 'securitatea începe acasă', iar în acest sens este nevoie ca toate statele membre să investească în vederea consolidării capacităţii de apărare şi consolidarea securităţii din interior. Dialogul la nivel parlamentar asupra acestor problematici de securitate are o însemnătate aparte, în sensul în care Parlamentul are o amprentă pronunţată între instituţiile cu atribuţii în formularea politicii externe şi de apărare. Partajarea unor poziţii convergente pe chestiuni de securitate şi apărare în spaţiul euroatlantic depinde, de aceea, într-o mare măsură, de dezvoltarea unei cooperări mai aplicate între forurile legislative ale statelor membre în această Alianţă", a afirmat Tăriceanu, potrivit Agerpres. Preşedintele Senatului a subliniat totodată că România "participă de o manieră foarte activă la consolidarea securităţii flancului estic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare