AOSR, protest față de "calomnierea și discriminarea instituției"
Academia Oamenilor de Știință (AOSR) protestează față de calomnierea și discriminarea instituției și transmite, joi, că toate acestea se fac în numele unor instituții politice.
Cei de la AOSR spun că inițiativa de desființare a instituției exprimă un proiect pur politic, care „uzează de argumente străine adevărului și domeniului cercetării științifice”, întemeiat doar pe judecăți de „valoare” nule și neavenite, vehiculate insistent în mediul public, „într-un fel de rechizitoriu colectiv, susținut prin definiții calomnioase”.
În plus, cei de la AOSR mai spun că, prin statut, instituția este apolitică, neavând legătură cu niciun partid din România.
„Opțiunile politice ale unora dintre puţinii membrii AOSR care activează în diverse partide din România, și nu într-unul singur – un drept garantat prin Constituție – nu angajează instituția. Prin urmare, AOSR nu este o <uzină de sinecuri> a unui anumit partid politic, așa cum calomnios se afirmă în argumentarea politică a inițiativei de desființare. Domnii Ion Iliescu și Teodor Meleșcanu nu au fost membri fondatori ai AOSR, nu au participat la nicio manifestare a Academiei noastre şi nu au primit nicio indemnizație de membru, nefiind, practic, legați de această Academie. Doamna profesor Ecaterina Andronescu este membru al Academiei noastre datorită activității sale științifice de excepție (peste 300 de lucrări publicate în reviste internaționale cu factor de impact şi peste 4900 de citări în baza internațională Google Academic)”, arată AOSR într-un comunicat de presă transmis joi.
***
Academia Oamenilor de Știință din România își exprimă indignarea și revolta față de modul „tendențios, în esență calomnios și denigrator”, în care este abordată instituția și protestează împotriva tratamentului discriminatoriu, despre care spune că este construit pe argumente false, care încalcă și sfidează orice reguli ale corectitudinii politice.
USR PLUS a anunțat, miercuri, că doi parlamentari ai formațiunii au depus o nouă inițativă de desființare a Academiei Oamenilor de Știință, „una dintre uzinele de sinecuri de lux ale PSD”, iar patrimoniul se transferă Academiei Române. Conform inițiativei legislative, patrimoniul AOSR, reprezentând drepturile, obligaţiile, contractele, acordurile şi litigiile instituţiei, bunurile mobile, inclusiv arhiva, precum şi bunurile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestuia, se transferă către Academia Română, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News