Data publicării:

AOȘR își comemorează fondatorii instituind noi direcții de cercetar

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Mireille Rădoi
Mireille Rădoi

Luni, 10 iunie 2019, Mireille Rădoi a participat la evenimentele care marchează 150 de ani de la nașterea profesorului dr. Constantin I. Angelescu. 

Alegeri prezidentiale 2024

Astfel, Academia Oamenilor de Știință din România a organizat o conferință dedicată ilustrului om de știință și politician român, prilej cu care a fost inaugurat un nou sediu AOȘR, într-o superbă casă pe care a restaurat-o, aflată pe strada Ilfov, nr.3. Conferința a evocat personalitatea marcantă a lui Constantin I. Angelescu, întemeietorul sistemului educațional modern românesc și om de stat excepțional.

Printre invitații speciali menționăm prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu - Ministrul Educației Naționale și dr. ing. Nicolae Hurduc - Ministrul Cercetării și Inovării, care au subliniat rolul esențial a personalității Constantin I. Angelescu în dezvoltarea învățământului românesc.

O notă de emoție a fost adusă de nepoata fostului ministru al Instrucțiunii Publice, prof. Ioana Angelescu care a împărtășit prețioase memorii cu și despre bunicul ei.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici „a boierit" asistența (după expresia lui Dinu Săraru) cu amintiri din Bucureștiul acelei vremi, neuitând să menționeze faptul că dr. C. Angelescu a fost președintele „Societății Ateneului Român", dar și fondatorul școlii românești de chirurgie.

La rândul său, renumitul istoric Radu Vergatti a amintit că în 1918, C. Angelescu a făcut Ambasada României din SUA, pe propria-i cheltuială.

În cadrul acestui eveniment, al cărui amfitrion de excepție a fost prof. univ. dr. ing. Adrian Badea – președinte AOȘR, s-a anunțat înființarea Institutului de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu", care va fi condus de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel