Data publicării:

Anunțul zilei despre Autostrada Moldovei. Când vom putea merge, de fapt, de la București la Focșani pe drum de mare viteză / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Românii vor putea ajunge mai ușor la Focșani începând cu finalul acestui an. Lucian Romașcanu a dat detalii despre darea în circulație a autostrăzii Moldovei.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a prezentat stadiul lucrărilor la partea sudică a Autostrăzii Moldovei, o arteră de circulație extrem de așteptată de românii, inclusiv de jurnaliștii DC News.

„Ca președinte al CJ Buzău, spuneți-ne când va merge Elena Cristian, analist DC Business, pe autostradă de la București la Focșani?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Domnul Ciolacu o să vină, cred că vineri, la Buzău, pentru a vedea ce se întâmplă pe primul lot Buzău - Râmnicu Sărat, iar marți cred că se inaugurează acest lot. După încă o săptămână se inaugurează și Râmnicu Sărat - Focșani“, a precizat Lucian Romașcanu.

„Domn’le, pe bune?! Stați puțin, e adevărată informația asta?“, a replicat, uimit, analistul politic Bogdan Chirieac.

„Da!“, a replicat președintele CJ Buzău.

„V-a dat-o Ciolacu sau Grindeanu?“, a insistat analistul politic.

Foto: Crișan Andreescu

„A dat-o și domnul Ciolacu, și domnul Grindeanu. Sorin Grindeanu a anunțat acest lucru la conferința precedentă de la Buzău. Existau niște emoții pe zona Ploiești - Stâlpu, pentru că există un lot întârziat de contestații, de la Pietroasele până dincolo de Buzău, iar ăla va mai întârzia un pic, însă primele două loturi, care pleacă de la Ploiești până aproape de Buzău, și acelea cred că vor fi date în circulație în acest an.

Mergem de la București, ne dăm jos aproape de Buzău și ne suim iar pe autostradă după Buzău, pe care vom merge până la Focșani“, a spus Lucian Romașcanu.

„Sunt făcute legăturile?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Sunt făcute legăturile de coborâre de pe autostradă când vii dinspre Focșani, o dată înspre București și o dată înspre Brăila, peste un pod terminat înainte de termen și există legătură de coborâre dinspre Ploiești“, a mai zis președinte CJ Buzău.

„Unul dintre redactorii-șefi de la DC News, Anca Murgoci, este din Buzău. Stăm cu inima strânsă când mergem pe șoseaua către Buzău, o șosea blestemată. Când va merge și dânsa (n.r. Anca Murgoci) la Buzău pe autostradă?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Cap-coadă, în 2025. De Crăciun va merge pe autostradă până la un punct, iar apoi pe un segment de 10 kilometri pe drumul vechi. În rest, București - Focșani e gata“, a explicat, la DC News, Lucian Romașcanu.

Youtube video image

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 11240017

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel