Anunț important făcut de Andrei Baciu, președintele CNAS: După 25 de ani de activitate a venit momentul! / video
Dr. Andrei Baciu, Președinte CNAS, nu a putut fi prezent la dezbaterea ”Asigurările complementare, soluția ca pacientul român să fie pacient european în România”, organizată de DC News Media Group, însă acesta a transmis un mesaj important cu această ocazie.
Potrivit medicului, CNAS se află la un început de drum după 25 de ani de activitate, susținând că aceasta va avea o nouă structură și un nou mod de a funcționa.
„Tema dezbaterii de astăzi, din punctul meu de vedere, este aceea prin care ne uităm la felul în care, pacient în România fiind, poți să ai acces la servicii cât mai aproape de standarde europene. Sigur că aici există multiple feluri în care funcționează asigurările de sănătate.
Pentru discuția de astăzi aș fi foarte curios să primesc de la colegii mei care mă reprezintă toate ideile și toate propunerile care sunt exprimate. De ce sunt foarte utile? Pentru că CNAS se află la un început de drum important.
După 25 de ani de activitate a venit momentul pentru o nouă structură și un nou mod de a funcționa, motiv pentru care noi am propus deja câteva structuri și câteva obiective strategice pentru această reformă care pornește de la tema de discuție de astăzi, obiectivul fiind acela de a avea și în România, din calitatea de pacient, din calitatea de asigurat, posibilitatea de a avea acces la servicii cât mai aproape de standardele europene.
Sunt reprezentat de colegi din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și voi primi de la colegii mei care sunt astăzi prezenți toate propunerile, toate ideile pe care le dezbatem astăzi aici și ne vom uita cu mare atenție în analiza pe care o vom face în perioada imediat următoare.", a spus Dr. Andrei Baciu la dezbaterea organizată de DC News Media Group.
DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, PărințiȘiPitici, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat în data de 19 Octombrie 2023, începând cu ora 11:00 dezbaterea în sistem hibrid cu titlul ”Asigurările complementare, soluția ca pacientul român să fie pacient european în România”.
Context
Evenimentul se dorește a fi o platformă de exprimare a opiniilor, de discuții și schimb de idei în legătură cu modul în care asigurările complementare pot contribui la susținerea și îmbunătățirea sistemului sanitar din țara noastră.
Teme de dezbatere
Asigurările complementare pot oferi acces la servicii medicale premium?
Asigurările complementare susțin acoperirea costurilor pentru medicamentele care nu sunt cuprinse în lista de compensare sau pentru echipamente medicale speciale?
Asigurările complementare reduc timpul de așteptare și cresc confortul pacienților la serviciile medicale?
După efectuarea unei intervenții medicale majore, asigurările complementare pot ajuta la reabilitarea și îngrijirea post-spitalizare pacienților?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News