Data publicării:

Anunțul Administrației Prezidențiale. Declarația lui Klaus Iohannis

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Administrația Prezidențială anunță, vineri dimineață, că președintele Klaus Iohannis a participat joi, la New York, la reuniunea "România – o destinație atractivă pentru investitorii instituționali".

"Președintele României s-a întâlnit cu reprezentanţi ai sectorului financiar din SUA, ai unor bănci şi fonduri de investiţii, cu investitori instituţionali prezenţi şi viitori pe piaţa de capital din România, precum şi cu numeroşi oameni de afaceri interesaţi de potenţialul investiţional oferit de economia României. Tematica discuţiilor a fost axată pe evoluţiile recente ale pieţei de capital din țara noastră, necesitatea şi modalităţile de stimulare a acesteia, valorificarea optimă a avantajelor comparative reciproce, investiţiile americane în România, atât cele prezente, cât şi cele viitoare, precum şi eliminarea constrângerilor care interferează, în mod necuvenit, cu libertatea economică. În acest sens, s-au pus bazele elaborării unui ghid de bune practici pentru a preveni actele de corupţie la nivel de societăţi economice.", anunță Administrația Prezidențială.

"Este una dintre prioritățile mele să dezvoltăm această dimensiune economică. Am constatat cu entuziasm dublarea comerțului bilateral în ultimii 5 ani, care a ajuns la peste 2 miliarde de dolari americani în 2014. Sperăm că această tendință ascendentă va continua, astfel încât SUA să devină unul dintre principalii investitori în România. Am deplină încredere în potențialul României de a deveni un centru regional pentru investițiile americane. Atragerea de investiții străine este o prioritate fundamentală pentru România!", a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a subliniat că România are un potențial autentic de a deveni un jucător esențial pe piața energetică regională, fiind a treia țară cel mai puțin dependentă de energie din Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel