Data publicării:

Anunț surpriză! Cătălin Predoiu negociază cu PSD

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, susține că PNL este dispus să se așeze la o "masă rotundă" cu PSD, UNPR și celelalte partide, pentru a găsi acea formulă despre care toată lumea să poată afirma că "stă în picioare zece ani". 

Alegeri prezidentiale 2024

Cătălin Predoiu a declarat că, mandatat de PNL, va purta negocieri cu PSD în acest sens.

"Intru într-o negociere acum, inițiem discuții cu PSD, căruia sper să îi vină mintea la cap. În baza tuturor opiniilor experților, pe care le avem, să găsim o formulă să spună toată lumea că stă în picioare. Începând de astăzi am un mandat. Până nu discut nu avansez cifre. Dacă și PSD e responsabil acum, se așază cu noi la discuții, atunci vom găsi o formulă cu toții", a spus fostul ministru al Justiției, în ediția de luni a emisiunii "Jocuri de putere", de la Realitatea TV.

Vezi și: Răsturnare de situație în PNL! Anunțul lui Vasile Blaga despre Emil Boc

În acest sens, Cătălin Predoiu a precizat că România se află "într-o situație excepțional de avantajoasă, dacă știm să o jucăm acum, dacă facem reforma administrației, depolitizarea companiilor de stat și simplificarea legislației".

"Trebuie să ne orientăm spre teme adevărate: simplificarea fiscalității, menținerea echilibrului financiar-bugetar, reforma companiilor de stat, intrarea în educație și sănătate cu refacerea sistemelor. Tema 'cine licitează mai mult la relaxarea fiscală' e una falsă, indusă de premier într-un mod inconștient. Eu sper ca acum, la această inițiativă rațională, să ne așezăm la o masă rotundă cu toții, cu economiștii, cu specialiștii și să ajungem la o formulă la care, în noile condiții apărute, de la data codului, să stea în picioare zece ani. În acest context regional bulversat, tu poți să devii un exemplu (...) . Domnul Ponta a jucat țara la ruletă, asta e revoltător. Aici e vorba de un interes al României. Suntem într-o situație exceptional de avantajoasă dacă știm să o jucăm acum, dacă facem reforma administrației, depolitizarea companiilor de stat și simplificarea legislației", a detaliat prim-vicepreședintele PNL.

Citește și: Predicție bombă făcută de Traian Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel