"Din luna aprilie nu s-a mai importat nimic. Şi acum, în acest moment, importurile sunt zero. Estimăm pentru acest an importuri de circa 3%, însă luăm gaze din import pentru echilibrare. De exemplu, dacă avem o perioadă mai geroasă, gazele din depozite nu pot fi scoase la presiunile normale. Dacă anul viitor producţia internă va acoperi întreg consumul, atunci nu vom mai importa", a afirmat Havrileţ, scrie Mediafax.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) estimează un consum de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale pentru acest an, din care importurile se vor ridica la numai 3%, faţă de 25% înainte de 2008.
Anul trecut, importurile de gaze au reprezentat 7,5% din consumul total la nivelul ţării. În ceea ce priveşte consumul local de gaze, acesta a scăzut de la 17-18 miliarde metri cubi în anul 2008 la 11 miliarde mc gaze în 2014.
"Pentru 2015 estimăm un consum asemănător sau chiar mai mic de 11 miliarde metri cubi de gaze. Motivul este că şase combinate aparţinând InterAgro nu mai funcţionează din aprilie. Acestea consumau circa 2 miliarde metri cubi gaze pe an", a precizat Havrileţ.
Anul trecut, România a înmagazinat 2,7 miliarde metri cubi gaze naturale.
"Am stabilit să asigurăm un minim necesar de înmagazinare de 1,7 miliarde de metri cubi, însă operatorii pot stoca o cantitate mai mare, dacă vor. Până în prezent, de când a început ciclul de înmagazinare la sfârşitul lunii aprilie, s-au înmagazinat 2,2 miliarde metri cubi gaze. Estimăm că până la finalul ciclului de înmagazinare vom avea în depozite circa 2,5 miliarde metri cubi", a mai spus preşedintele ANRE.
De asemenea, transportatorul naţional de gaze Transgaz are dreptul să gestioneze piaţa de echilibrare şi, pentru prima dată, are drept să importe gaze.
Producţia internă este asigurată de compniile Romgaz şi OMV Petrom.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România