Anunț important pentru toții românii cu carduri
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Plata cu cardul la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi posibilă până la începutul lunii septembrie, în toată țara, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, marți, într-un briefing la Palatul Victoria.

Întrebată când se va putea face în toată țara plata cu cardul la Trezorerie, Anca Dragu a spus că în câteva zile acest lucru va deveni posibil în județele Galați și Timișoara.

"În acest moment au fost semnate contractele și se achiziționează POS în două județe, în Galați și Timișoara, și e o chestiune de două-trei zile până când într-adevăr ele vor fi efectiv operaționale. Achiziția aceasta pentru acest serviciu pentru plata cu cardul s-a făcut diferențiat pe ficare regiune a ANAF. Practic Galați și Timișoara au fost cele mai avansate", a spus Dragu.

Aceasta a precizat că în câteva săptămâni urmează să fie implementat acest serviciu și în celelalte regiuni ale țării.

"Urmează într-un termen foarte scurt, de câteva săptămâni, și celelalte regiuni ale țării (...) Practic luna septembrie este luna în care se vor face plățile pentru trimestrul trei. Până la începutul lunii septembrie toată țara va avea această posibilitate, de a oferi servicii de plata cu cardul la ANAF", a mai afirmat Dragu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel