Data actualizării:
Data publicării:

Antrenorul care îi convinge pe copii să renunțe la internet

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Club Spotiv Pheonix Brașov / FOTO: Giorgiana Croitoru
Club Spotiv Pheonix Brașov / FOTO: Giorgiana Croitoru

Un antrenor de baschet îi convinge pe copii să renunțe la timpul petrecut pe telefonul mobil, sau pe calculator și să facă sport. 

Un antrenor de sport din Brașov reușește să îi facă pe copii să renunțe la tehnologie, la jocuri și la petrecut timpul pe internet. Ba mai mult, reușește să îi scoată afară din casă și să practice un sport, de plăcere sau chiar să facă performanță. 

Silviu Both, un fost jucător de baschet, antrenor de mai bine de 20 de ani, iar în prezent antrenor la Clubul Sportiv Pheonix din Brașov se ocupă de pregătirea a două echipe de Baby Baschet și Mini Baschet. La vârsta de 51 de ani Silviu are un singur obiectiv, de a-i convinge pe cei mici să facă mișcare.

"În primul rând, acestor copii încerc să le inoculez acest frumos sport, baschetul. Nu discutăm de performanță în primă fază, discutăm de mișcare la nivelul lor. Clar că îmi doresc foarte mult să îi scot din fața calculatorului, a tabletei sau orice altceva. Din fericire eu am reușit până acum și probabil că sufletul, meseria... reușesc, poate nu tot timpul, dar în mare parte, cu feelingul meu de antrenor. Toată chestia este să vină cu placere la antrenament. Este posibil ca după un an sau după doi să aibă dorința să se lase de baschet, dar plecăm pe ideea de mișcare, poate fac alt sport", spune Silviu Both. 

Tehnologie vs. Sport

Pentru copii a fost suficient ca joaca de pe calculator să fie transformată într-o joacă în aer liber, alături de alți copii, pentru a începe să iubească sportul. 

"Am 11 ani și am ales sportul ăsta în primul rând pentru că e sport de echipă, tehnic și nu e un sport pe care să nu îl poți face. Dacă nu îl faci cu placere atunci îl faci degeaba. La început nu prea voiam, recunosc, dar m-a dus mama să încerc sporturi noi și când am început să fac baschet m-am simțit atras. A fost ușor să renunț la calculator pentru sport. E mult mai frumos. Fac baschet de patru ani, iar baschetbaliștii mei preferați sunt Stephen Curry și LeBron James", ne-a spus Cezar Petrescu.

"Am 12 ani și practice baschet de doi ani și jumătate. La început am vrut doar un sport de placere, dar acum îmi place mult mai mult. Ies afară des și fac foarte multe antrenamente. Mi-a plăcut foarte mult, am început să iubesc sportul acesta și a fost foarte ușor să renunț la telefon sau calculator", Alexandru Nyako.

Date îngrijorătoare de la OMS

Deși nu există date oficiale, în utlimi ani tot mai mulți copii și tineri au înlocuit un stil de viață sănătos cu sedentarismul și mâncarea procesată sau fast-food-ul, iar problemele nu au întârziat să apară. 

Conform World Health Organisation, la nivel internațional, obezitatea aproape s-a triplat din 1975. În anul 2016 peste 1,9 miliarde de adulți cu vărsta de 18 ani erau supraponderali. Dintre aceștia, peste 650 milioane erau obezi. 39% dintre adulții peste 18 ani erau supraponderali în 2016 și 13% erau obezi.

Majoritatea populației trăiește în țări în care greutatea în exces omoară mai mulți oameni decât subgreutatea. Nu mai puțin de 41 de milioane de copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Peste 340 de milioane de copii și adolescenți cu vârste între 5 și 19 ani erau supraponderali sau obezi în 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel