Antonia, copilărie: Oamenii se întreabă "cine e căluţul ăsta"?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Antonia a vorbit despre copilărie, complexe și ce înseamnă să fii o femeie frumoasă într-o lumea în care răutățile sunt la fiecare colț de stradă.

"Când eram mai mică aveam tendinţa de a sta cocoşată, mă ghemuiam să fiu cât prietenele mele. Eu dacă mă îndrept, şi mai ales dacă port tocuri, când intru într-o încăpere întorc toate privirile. Nu neapărat datorită frumuseţii. Oamenii se întreabă «cine e căluţul ăsta?

Este foarte important să te accepţi aşa cum eşti. Nu există o tipologie perfectă, nu trebuie să fii înaltă ca să fii frumoasă şi nici slabă. Deja s-au schimbat vremurile, poţi să fii frumoasă şi cu forme, plinuţă sau slabă. Deci, dacă eşti micuţă, tot frumoasă poţi să fii. Nu trebuie să fii înaltă şi slabă, ok? Suntem toate frumoase în felul nostru", a spus Antonia, potrivit Adevărul.

Artista este recunoscătoare pentru genele foarte bune pe care le-a moștenit:

"N-am niciun secret de frumuseţe. Este important să avem mare grijă de câteva lucruri de bază pe care nu ar trebui să le neglijăm niciodată: păr, unghii, ten şi dinţi. Dantura este foarte importantă".

Antonia recunoaște, însă, că frumusețea vine la pachet și cu anumite neplăceri:

"Când am concert, spre exemplu, eu îmi dau tot sufletul acolo, să performez, să cânt foarte bine, să fiu un entertainer bun, dar uneori lumea doar stă şi se uită. Îmi spun că sunt foarte frumoasă, iar eu le mulţumesc pentru că asta este varianta bună.

Uneori oamenii sunt răutăcioşi şi nu iau în considerare talentul meu, spun că sunt frumoasă şi atâta tot. Dar atâta timp cât eu pot să-mi susţin talentul n-am nicio grijă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel