Antonescu: Zgonea a primit aprobare de la toți: Băsescu, DNA, ANI
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că s-a declanșat un nou val de isterie anti-parlamentară din pricina schimbării statutului deputaților și senatorilor. Liberalul a remarcat ironic faptul că ”dl. Zgonea și cei ce au lucrat în această echipă au primit binecuvântarea de peste tot de unde o puteau primi: Băsescu, DNA”, transmite Newsin.
”Nașterea unui nou val de isterie anti-parlamentară e cu totul nefastă. Și atunci cred că era mai bine ca acest subiect să nu fie abordat, decât să creeze sentimentul, fără niciun fel de bază în realitate, că parlamentarii încearcă să se transforme în instanță, că încearcă să se sustragă legii, că încearcă să se situeze deasupra legii. Asta am spus și asta cred și acum”, a spus Antonescu, referitor la subietul analizei cererilor de la procurori.
El a precizat că nu a existat o discuție despre acest lucru, un subiect de altfel ”riscant de abordat”, reproșându-i presei că a arătat ”cum știți să-l discutați”.
Potrivit președintelui PNL, cuvântul ”probe” nu trebuie introdus în Statut. ”Da, rămân pe aceeași poziție. Sigur, între timp, înțeleg că și dl. Zgonea și colegii săi care au lucrat în această echipă au primit binecuvântarea de peste tot de pe unde o puteau primi: de la DNA, de la ANI, de la dl. Băsescu, de la toți prietenii noștri. Bun, asta e altceva. Din punctul meu de vedere, lucrurile erau stabilite în mod fundamental în Constituție, la articolul 72, care reglementează imunitatea, așa cum e ea, cât a rămas ea, și pe baza vechiului Regulament, lucrurile nu s-au produs altfel (...) Cred că avem legislație acoperitoare în privința asta,” a declarat șeful Senatului.
”Cred în bunele intenţii şi ale dnului Zgonea şi ale celorlalţi colegi care au vrut să facă şi mai clară chestiunea asta, din punctul meu de vedere pot rămâne cum au fost”, a adăugat Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News