Data publicării:

Antonescu: Nu suntem nici eu, nici PNL dispuşi la compromisuri

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Crin Antonescu spune că nu va ezita să se lipsească de sprijinul cuiva "chiar important" dacă i se vor cere lucruri pe care le consideră inacceptabile, precizând că preţuieşte sprijinul PSD şi al lui Victor Ponta pentru prezidenţiale.

"Vreau ca două lucruri să fie foarte clare, cât se poate de clare. Unu, preşedintele României este decis de către toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent că sunt în USL, în PSD, în PNL sau nu sunt în vreun partid. Doi, candidez la preşedinţie, voi candida, îmi doresc şi preţuiesc sprijinul tuturor forţelor politice, şi al PSD, ca şi al PNL, al tuturor celor care vor să-l dea, dar candidez pentru România şi pentru cetăţenii ei, nu pentru un partid sau altul, nu pentru o persoană.

Cu alte cuvinte, dacă voi candida nu voi candida pentru scopul în sine de a fi preşedintele României, ci de a merge noi toţi într-o direcţie pe care o majoritate a cetăţenilor o vor. Nu suntem nici eu, nici PNL dispuşi la compromisuri care să ne abată de la această direcţie majoră, de la acest angajament major în faţa românilor. Niciodată nu voi ezita să mă lipsesc de sprijinul cuiva, chiar important, dacă îmi cere lucruri pe care le consider inacceptabile şi pe care ştiu că milioane de români le consideră inacceptabile", a declarat Antonescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel