Antonescu neagă o dispută între el și PSD
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu există o dispută între el și PSD sau Victor Ponta, arătând că luni se va întâlni cu social-democrații pentru a le arăta planul său pentru succesul ".Nu e vorba despre nicio dispută. (...) Nu e vorba despre o dispută, ci despre faptul că noi încercăm să maximizăm şansele acestei moţiuni de cenzură printr-o construcţie alternativă pe care s-o avem imediat la îndemână dacă moţiunea trece, în vreme ce tactica PSD pare a fi alta. În aceste condiţii, nu am decât a constata acest lucru, avertizând asupra faptului că dacă această moţiune nu va reuşi, va fi o mare frustrare pentru toţi oamenii care aşteaptă de la noi, de la PNL şi PSD, această schimbare politică", a declarat Antonescu, citat de Mediafax
El a adăugat că orice colaborare trebuie să aibă un obiect: "Noi nu avem o colaborare aşa... prin firea lucrurilor. Noi colaborăm cu PSD pentru a înlocui acest Guvern".
De asemenea, el a mai precizat că, probabil, luni se va întâlni cu liderii PSD.
"Probabil că la începutul săptămânii viitoare, luni, poate că vom avea această întâlnire, eu am să-i încerc şi atunci să-i conving că e bine ca, până la momentul votului, să avem o alternativă. Pentru că de câte ori doreşti să convingi nişte oameni, trebuie să expui un plan. Când vrei să convingi nişte parlamentari, nişte formaţiuni politice, să treacă dintr-o parte în alta, trebuie să le oferi un proiect. Despre asta e vorba şi nu despre vreo hâră între mine şi PSD, dl Ponta sau alt martir al mişcării socialiste", a menţionat liderul PNL
Totodată, întrebat despre dacă se va ajunge la o înţelegere în condiţiile în care Victor Ponta a declarat că nu e de acord cu premierii propuşi de PNL, liderul liberal a precizat că liderul PSD nu poate fi sau nu de acord cu premierii nominalizaţi pentru că nu-i ştie.
"S-au vehiculat nişte nume, eu nu am făcut publice nişte nume. Am înţeles însă că nu doreşte să abordăm acest subiect până după moţiunea de cenzură, şi atunci sigur că, într-adevăr, nu avem ce discuta. Din păcate", a conchis Crin Antonescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News