Antonescu îl provoacă pe Victor Ponta la o dezbatere televizată: Nu îmi este frică!
Crin Antonescu îl provoacă pe Victor Ponta la o dezbatere televizată, spunând că nu îi este frică de el sau PSD.
Crin Antonescu este convins că l-ar învinge pe Victor Ponta dacă acesta ar candida la prezidenţiale din partea Uniunii Social – Democrate.
"Credeţi că dacă mie îmi era frică de PSD şi de Victor Ponta, credeţi că nu alegeam calea de a-i convinge pe cei din PSD că nu-i voi deranja niciodată cu nimic, că orice vor dori dânşii să facă în ţara asta, eu ca viitor preşedinte o să cauţionez şi aşa mai departe? Evident că nu mi-e frică. De ce să-mi fie frică. Nu mi-a fost şi nu mi-e frică de Traian Băsescu, de ce să-mi fie frică de Victor Ponta. Nu credeţi că-i puţin comic?”, a adăugat Antonescu.
Mai mult, el l-a provocat pe Victor Ponta să apară într-o dezbatere televizată.
„Eu intru şi fără să candidăm la preşedinţie. Şi acuma. Credeaţi că nu intru într-o dezbatere de frică? Suntem oameni politici, ar fi chiar un excelent prilej să discutăm în faţa oamenilor. Pentru că noi putem să discutăm aşa chiar dacă nu mai suntem aliaţi, ne întâlnim într-o zi la o cafea şi discutăm. Dar din punct de vedere al comunicării publice, ar fi foarte bine. Noi de peste un deceniu, nu mai avem cu o oarecare regularitate nişte discuţii faţă în faţă în media sau undeva, în Parlament”, a spus Antonescu în cadrul emisiunii „După 20 de ani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News