Data publicării:

Antonescu: Cuplarea alegerilor se va face indiferent de voinţa lui Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Antonescu
Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, dacă va fi posibilă, se va face indiferent de voinţa preşedintelui Traian Băsescu.

El a adăugat că afirmaţia şefului statului despre ce ar face un preşedinte ales timp de şapte luni până la preluarea mandatului arată ce ar face chiar Traian Băsescu într-o astfel de situaţie.

"Chestiunea asta cu cercul, sigur e o glumă, dar dacă e să o tratăm serios (...) ea nu poate fi spusă decât de către un om care asta ar face şapte luni înaintea intrării în pâine. Nu ştiu de ce domnul Băsescu nu poate să conceapă această demnitate decât într-o legătură materială cu Palatul, cu zidurile, cu împrejurimile", a declarat preşedintele PNL, într-o emisiune la Antena 3.

Totodată, Antonescu a admis faptul că între momentul organizării prezidenţialelor şi preluarea mandatului nu ar fi de dorit să existe o perioadă prea mare de timp.

"Şi din punctul meu de vedere nu ar fi de dorit să se ajungă la o distanţă între alegerea unui nou preşedinte şi intrarea sa în mandat. Sunt o serie de inconveniente şi de natură constituţională. Sigur, nu e vorba de ce ar face omul ăla ales în timpul ăsta, asta e caraghios, îţi poţi găsi. Milioane de oameni nu sunt preşedinţi şi îşi ocupă timpul, nu asta-i problema", a explicat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a susţinut că şefului statului nu i s-a făcut niciun fel de ofertă la care să răspundă prin faptul că e dispus să-şi dea demisia odată cu întregul Parlament.

"Parcă aştepta un prilej, parcă a speculat acest prilej ca să facă din nou consideraţii, ca să facă nişte contraoferte la oferte care nu i s-au făcut (...) E caraghios, nimeni nu l-a întrebat, nici domnul Ponta, nici altcineva, nu l-a întrebat pe domnul Băsescu «Dom’le, ce ai vrea dumneata ca să-ţi dai demisia?». Şi atunci să vină răspunsul firesc: «Aş vrea ca 588 de parlamentari să-şi dea demisia, sau aş vrea diverse alte lucruri»", a afirmat Antonescu.

În plus, el a susţinut că organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare se va face indiferent de opţiunea lui Traian Băsescu, dacă USL ajunge la concluzia că este posibil acest lucru.

"Eu cred că dacă putem să facem alegerile împreună cu cele europarlamentare, le vom face că vrea sau că nu vrea Traian Băsescu. Ipoteza unei formule elegante în care să renunţe la cinci luni de mandat pentru asemenea reaşezare constituţională eu o exclud, pentru că dânsul nu vrea şi e dreptul său să vrea sau să nu vrea", a mai susţinut Antonescu, precizând că la nivelul USL încă nu s-a făcut o analiză juridică şi constituţională faţă de aplicarea acestui scenariu privind cuplarea alegerilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel