Antonescu: Ciorbea şi Pavelescu "fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni când li se ordonă"
Liderul PNL Crin Antonescu spune că liderii PNŢCD Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu "fojgăie la Cotroceni când li se ordonă" şi crede că vizita acestora la Cotroceni este motivată de speranţa că Traian Băsescu poate influenţa justiţia în procesele interminabile dintre aripile din partid.
Antonescu a fost întrebat într-o emisiune Antena 3 cum comentează afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia PNŢCD corespunde unui electorat monarhist care trebuie şi el reprezentat. "Prima remarcă e că e cu totul deplasat, inacceptabil şi în perfectă încălcare a spiritului Constituţiei ca preşedintele ţării româneşti să se preocupe de dinamica partidelor, a electoratului. N-am deloc convingerea că vreunul din domnii Ciorbea, Pavelescu, Miluţ sau alţii care fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni atunci când li se ordonă ar reprezenta în vreun fel oamenii cu opţiuni monarhiste cu drept de vot din România, câţi or fi ei. Cred că oricum aceşti oameni dincolo de această convingere pe care ei o au care este una de principiu pot avea opţiuni politice atunci când sunt alegeri între partide diverse, aşa încât această afirmaţie a lui Traian Băsescu este şi cu totul deplasată şi inexactă, chiar dacă ar fi s-o luăm de bună", a declarat liberalul.
Antonescu mai spune că mersul liderilor PNŢCD este unul din "cele mai ruşinoase momente" pe care le trăieşte partidul în ultimii ani. "Oamenii respectivi, pentru că n-aş vrea să insist, pentru că este unul din cele mai ruşinoase momente ca la nici o lună după moartea lui Ion Diaconescu cei care i-au stat la căpătâi să facă asta, nu văd cum îşi imaginează că electoratul monarhist după bădărăniile, minciunile, insultele inimaginabile pe care Băsescu le-a adus la adresa Majestăţii Sale ar putea vota cu cineva investit de Băsescu", a continuat preşedintele PNL.
Crin Antonescu mai crede că reuniunea de la Cotroceni ar avea ca unică motivaţie un ajutor aşteptat din partea PNŢCD ca Traian Băsescu să influenţeze în vreun fal sau altul procesele ce au ca părţi rivalii din partid. " Întâlnirea de la Cotroceni ne arată nouă foarte limpede nu numai că sigur ţărăniştii nu mai au reprezentare, au reprezentare nedemnă, dar foarte probabil în spatele acestei întâlniri stă recunoaşterea aproape publică că preşedintele poate influenţa justiţia, pentru că aceşti domni au dat fuga la chemarea preşedintelui după ce unii, respectiv dl Ciorbea, l-au criticat zdravăn în ultimele luni, au un diferend în justiţie şi un diferend interminabil pentru că au nevoie de ştampile şi de legalitate pentru a reveni în cursa politică şi pentru că preşedintele, au cel puţin dânşii convingerea, poate să influenţeze justiţia. Eu cred că nu, dar ce altă motivaţie ai putea avea ca în dimineaţa în care ai fost decorat de Regele Mihai, să pui decoraţia în buzunar, să te urci în maşină şi să te duci la Cotroceni cu căciula în mână la Băsescu?", a conchis Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News