Data publicării:

Antonescu: Absenţa mea de la mesajul lui Băsescu, "un gest politic"

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Crin Antonescu, a declarat, marţi, că absenţa sa de la discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament nu ţine de "muncă sau nemuncă", ci de un mesaj politic pe care şi-l asumă în raport cu şeful statului, pe care îl consideră "ilegitim".

 Antonescu a prezentat într-o conferinţă de presă motivele legate de absenţa sa la mesajul lui Traian Băsescu din Parlament, susţinând că nu este vorba de a fi prezent sau absent de la muncă.

 "Nu voi fi prezent pentru că, din punctul meu de vedere, din vara anului trecut, de la referendumul despre care atât am vorbit, Traian Băsescu nu mai este un preşedinte legitim al României. Este un preşedinte legal, în condiţiile pe care le-am acceptat cu toţii, (...) dar nu este un preşedinte legitim. Un preşedinte sau un om care a sfidat voinţa exprimată în cel mai democratic mod de aproape 7,5 milioane dintre concetăţenii săi nu mai poate fi un preşedinte legitim", a susţinut Antonescu.

"Nu e vorba aşadar de faptul că aş avea o altă treabă, sau mi-aş găsi un pretext, sau că aş fi ocupat, sau aşa cum văd că înţeleg unii «nu aş dori să vin la muncă», citez, oricât ar fi de jenant, ci este vorba de faptul că e un moment politic şi un gest politic al cărui înţeles mi-l asum pe deplin", a mai susţinut preşedintele Senatului.

 Totodată, Antonescu a comentat faptul că Traian Băsescu doreşte să se adreseze parlamentarilor pe tema politicii externe, menţionând că nu doreşte să mai asculte "lecţii ipocrite de politică externă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel