Data publicării:

Anton Hadăr, discuţie între patru ochi cu Klaus Iohannis: Ne-a spus să luptăm, că ne va sprijini

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Administraţia Prezidenţială
Administraţia Prezidenţială
Anton Hadăr, preşedintele sindicatului Alma Mater, a povestit o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele, între patru ochi, după semnarea legilor România Educată, despre legea salarizării. 

Totul a plecat de la o discuţie despre stadiul în care se află legea salarizării, mai ales în contextul în care ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat. 

"Am avut mai multe întâlniri, ultima săptămâna trecută. A fost şi Banca Mondială la discuţii, şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii. Dl Budăi nu îşi dăduse încă demisia, dar nu a venit la această discuţie, au fost secretari de stat. Au venit şi reprezentanţi ai Min. Educaţiei, ai Consiliului Naţional al Rectorilor. Pot să vă spun că discuţiile au arătat că se poate ajunge la o înţelegere. Ba chiar am apreciat, în acea zi, că Banca Mondială a înţeles că nu cerem salarii uriaşe, ci unele meritate, cuvenite, care sunt promise de factorii politici de atâta vreme. Noi am cedat acum 6-7 ani ca medicii să aibă salarii mari, dar acum cred că a venit şi rândul nostru. 

Să ştiţi că au fost luate în seamă mai toate propunerile noastre. Mă refer aici şi la insistenţa noastră de a se menţine sporul de doctorat. Ţinem neapărat, pentru că altfel învăţământul doctoral dispare. Nu mai vine lumea, dacă ştie că nu sunt recompensate aceste studii doctorale. Banca Mondială a apreciat şi minimul şi maximul. Salariul minim să fie 6800 lei brut, iar la ieşirea la pensie să fie o convergenţă între profesorul universitar şi medicul de la urgenţă. 

Lucrurile astea s-au agreat de ambele părţi. Mâine, marţi, la prânz, ne vedem cu reprezentanţi ai Min. Educaţiei, pentru a da o formă cât de cât aproape de forma finală, dar decizia finală o vor lua politicienii", a declarat Anton Hadăr la B1TV. 

Discuţie între patru ochi cu preşedintele Iohannis

Întrebat dacă schimbarea de la Ministerul Muncii dă peste cap programul adoptării legii, preşedintele Alma Mater a spus că "da, ne încurcă. Sunt convins că vor fi întârzieri, şi nu numai la acest element legislativ foarte important, care face parte din PNRR, ci şi la legea pensiilor şi la alte legi, pentru că atunci când dispare un ministru cu mari responsabilităţi în această zonă, e clar că vom avea prelungiri de aproape o lună de zile, zic eu, dacă nu mai mult. Vine un nou ministru, durează până se obişnuieşte. Să sperăm că nu vor fi depăşite termenele deja prelungite pe PNRR. 

Noi suntem aici, vacanţa noastră din păcate cred că va fi alocată finalizării legii salarizării. Suntem deja în a doua parte din iulie, şi cred că vom lucra la asta şi în august şi în septembrie. Ar trebui să se concretizeze. Dar nu ne lăsăm. Dacă vedem că sunt probleme, vom comunica imediat. Dar nu ne dorim asta, vrem neapărat să luăm în seamă ce ni s-a promis. 

Chiar la Cotroceni, când s-a semnat proiectul România Educată, preşedintele mi-a spus între patru ochi să ne luptăm pentru tot ce ne-au promis politicienii, că şi dumnealui ne va sprijini"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel