Antivacciniști arestați în Italia. Ar fi atacat un centru de vaccinare cu bombe incendiare
Doi antivacciniști suspectați de aruncarea unor bombe incendiare într-un centru de vaccinare au fost arestați de carabinieri.
Euronews informează că poliția italiană a arestat doi antivacciniști suspectați de aruncarea unor bombe incendiare într-un centru de vaccinare din orașul Brescia. Pe 3 aprilie, două cocktailuri Molotov au fost aruncate în centrul de vaccinare din orașul din nordul țării, provocând incendierea unei laturi a două dintre pavilioane.
Suspecții, în vârstă de 51, respectiv 52 de ani, au fost arestați și puși sub acuzare pentru infracțiuni legate de terorism, fiind suspectați de posesie și folosirea unor dispozitive explozive și a unor „arme de război”. Ei sunt membri ai mișcării antivacciniste „No Vax” și au încercat să saboteze eforturile de vaccinare cu scopul de a „alimenta climatul de nesiguranță”.
Antivacciniștii, care provin din orașul Brescia din Lombardia, au fost arestați după o investigație cu imagini surprinse de camerele de supraveghere și interceptări telefonice.
În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, iar focul nu s-a răspândit până la instalația electrică a centrului de vaccinare.
Con due molotov avevano danneggiato un padiglione del centro vaccinale anti Covid di Brescia.
— Arma dei Carabinieri (@_Carabinieri_) May 1, 2021
Con l’accusa di atto di terrorismo con ordigni esplosivi e porto e detenzione di armi da guerra, i #Carabinieri del #ROS e del Comando Provinciale, hanno arrestato i due responsabili. pic.twitter.com/LL3en9TLnB
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News