Anthony Bourdain, celebru bucătar, s-a sinucis
Celebrul bucătar și scriitor Anthony Bourdain a fost găsit mort în camera de hotel din Paris. Anunțul a fost făcut de colegii săi de la CNN, care au spus că e vorba despre o sinucidere.
Anthony Bourdain, un celebru bucătar și scriitor, a murit la vârsta de 61 de ani.
CNN a confirmat moartea lui Bourdain vineri și a declarat că este vorba despre o sinucidere.
Cu o extraordinară tristeţe confirmăm moartea prietenului şi colegului nostru Anthony Bourdain. Dragostea lui pentru aventură, oameni, mâncare şi băuturi bune şi poveştile remarcabile din toată lumea l-au făcut un povestitor unic. Talentele sale nu au încetat să ne uimească şi ne va lipsi enorm“, a anunțat CNN.
Anthony Bourdain se afla în Franța pentru a filma un nou episod al celebrului show "Parts Unknown, produs de CNN. El a fost găsit mort în camera de hotel, vineri dimineața de către bucătarul francez Eric Ripert, un prieten apropiat al lui Bourdain.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News