Antena 3 sau Realitatea la Bruxelles? Alta e întrebarea
Mai mulți europarlamentari, majoritatea de la PSD, dar și Mircea Diaconu sau Norica Nicolai au cerut, printr-o petiție adresată PE, introducerea Antena 3 în lista de canale interne a instituției. Cristian Preda a făcut publică solicitarea, stârnind critici acide în presa de dreapta. Și, evident, la Realitatea. Preda susține că doar două posturi din fiecare țară UE sunt preluate pe ”cablul” Parlamentului, iar introducerea Antena 3 ar elimina Realitatea, celălalt post retransmis fiind TVRi.
În acest caz, publicul este deja poziționat. Cei care preferă Antena 3 nu au decât să se bucure, cei care au ales Realitatea, se vor strânge în jurul postului ”amenințat”. Alta este întrebarea, pe care văd că nu o pune nimeni.
Ce caută TVRi între posturile oferite europarlamentarii români?
Am urmărit programul TVR Internațional într-o vacanță, la hotel. Filme și piese de teatru, melodii populare, emisiuni pentru românii cu dor de casă, discuții cu și despre cei din diaspora. Românii din Canada, sau parlamentarii pentru diaspora, pot fi mulțumiți de programele TVR Internațional. Din ceea ce mi-au spus cunoscuții, chiar sunt vizionate programele TVRi.
Nu cred, însă, că europarlamentarii, care vor să fie conectați la fluxul de știri la fel ca parlamentarii de acasă, au nevoie de filme documentare și muzică populară, la birou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News