Telespectatorii Antena 3 vor avea parte de o nouă emisiune în grila de programe, ce va fi prezentată de una dintre cele mai experimentate jurnaliste din România. Este vorba de producția „Dincolo de ştiri cu Cristina Ţopescu”, ce va debuta sâmbătă, de la ora 19:00.
Producţia îşi propune să dezvăluie telespectatorilor, timp de o oră, noi perspective ale ştirilor săptămânii, detalii inedite la care publicul nu are acces, valenţe trecute cu vederea în tumultul şi agitaţia generate de acoperirea în regim de breaking news a ştirilor respective, transmite site-ul televiziunii.
„Întotdeauna, de câte ori am făcut o ştire, am avut sentimentul că ar mai fi fost atâtea de spus. Am cultul detaliului (poate prea mult uneori), nu scriu foarte concis (filoloagă fiind), aşa că facerea unei ştiri a fost pentru mine, de cele mai multe ori, o mică «suferinţă». Nu aveam timp să intru în profunzimea ei, să mă duc la cauze şi nici la efecte, cu toate faţetele lor. Ei, acum, îmi văd visul cu ochii! Pot face materiale mai lungi în emisiunea «Dincolo de ştiri» decât atât cât pot să fac într-un jurnal de ştiri. Emisiunea mea va include reportaje, filmate şi scrise de mine, montate de producătoarea mea, Ruxandra Olteanu. Filmate în sensul că eu merg pe teren şi le fac, pentru că imaginea sigur că e semnată de colegii mei, cameramanii, al căror rol în acestă emisiune este extrem de important. Voi avea şi invitaţi în platou, va exista deci şi segmentul de talk-show.Pentru mine, însă, bucuria cea mai mare e că mă întorc pe teren, întotdeauna munca pe teren mi-a plăcut mai mult. Lucrez cu profesionişti, oameni de televiziune cu care am mai lucrat şi la care ţin, mă bucur că împreună vom putea să mergem «dincolo de ştiri», în folosul publicului Antenei 3. «Dincolo de ştiri», în spatele unei ştiri sunt multe lucruri, fapte sau sentimente, pe care merită să le ştim”, a declarat Cristina Ţopescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă