ANSVSA, AMENZI pe litoral
Inspectorii sanitari veterinari au verificat 38 de unităţi comerciale, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 15.000 de lei, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
"Medicii veterinari oficiali din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, împreună cu inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor delegaţi care activează în Comandamentul Sezon Estival 2017, au desfăşurat în data de 25 iulie activităţi de control în 38 de unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare pe litoral", se precizează într-un comunicat.
Inspectorii au constatat unele neconformităţi cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, dar şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. "Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, un restaurant, trei unităţi tip bufet, un magazin alimentar şi un laborator cofetărie/patiserie au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, dar au mai fost şi confiscate şi retrase de la comercializare 53 de kg de carne şi produse din carne, improprii consumului uman, cantitate ce a fost dirijată către o unitate de neutralizare", transmite sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News