Data actualizării:
Data publicării:

ANSVSA, controale de amploare. Poliția a fost chemată în ajutor

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Un control de amploare a fost demarat de către reprezentanții ANSVSA. Poliția a fost solicitată să intervină în sprijinul verificărilor. 

Până la jumătatea lunii aprilie, ANSVSA desfăşoară controale la nivel naţional pentru verificarea respectării, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la transportul, ambalarea, depozitarea şi comercializarea ouălor provenite din comerţul intracomunitar.

”În aceste activităţi de control, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor colabora cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române. Controale se vor desfăşura atât în trafic, cât şi în unităţile de destinaţie de pe teritoriul României, centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, unităţi de procesare etc.”, susțin reprezentanții ANSVSA. 

În situaţia în care, în urma controalelor efectuate se constată că ouăle provenite din alte State Membre şi destinate comercializării pe teritoriul naţional nu îndeplinesc normele în vigoare, Direcţiile Sanitare Veterinatre şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti, vor dispune aplicarea măsurilor care se impun, în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale.

Vezi și: Kovesi, pusă sub control judiciar. Primele declarații

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel