Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi Ministerul Energiei au demarat o analiză pentru a identifica centralele de producere a energiei care nu mai sunt funcţionale şi care îşi vor pierde licenţa, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a ţării, a declarat, joi, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, în cadrul unei conferinţe.
"România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 de MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalţi 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawaţi care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme", a spus şeful ANRE, prezent la conferinţa Focus Energetic.
El a precizat că deja au fost identificate capacităţi de 3.800 de MW care îşi vor pierde licenţa în acest an.
"Împreună cu Ministerul Energiei am reuşit să facem o primă evaluare a acestor capacităţi, a celor 8.000 de MW. Sunt peste 3.800 identificaţi până la finele anului vom lua decizia privind suspendarea şi ridicarea licenţelor, astfel încât România să nu mai apară pe site-ul Comisiei Europene cu informaţii care nu sunt reale. Aceste date trebuie să fie apropiate de realitate, pentru că ele generează disponibilitate pentru investitori de a realiza capacităţi energetice, atât de necesare pentru România şi pentru regiune", a susţinut Chiriţă.
Oficialul ANRE a arătat că în această toamnă vor fi publicate primele concluzii ale analizei.
"Este o chestiune pe care noi o vom finaliza şi o vom pune în practică până la finele anului, deja deciziile sunt pregătite. În septembrie vom lucra efectiv şi sper ca în octombrie, noiembrie cel mai târziu, să aveţi pe site-urile noastre, ale ANRE şi ale ministerului, rezultatul acestor analize şi identificări", a mai spus Chiriţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă