
Anunțul a fost făcut de preşedintele autorităţii, George Niculescu, conform Agerpres. El a menţionat că ordinul de tarife, taxe şi contribuţii băneşti pentru 2024 va fi pus în dezbatere publică, cel mai probabil, în această săptămână.
"Într-adevăr, ştim bine, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se autofinanţează prin contribuţiile băneşti, tarifele şi taxele pe care le practicăm. Vreau să vă spun că, în momentul de faţă, suntem în discuţii cu direcţiile de specialitate, la nivelul autorităţii, pentru a pune în dezbatere publică ordinul de tarife, taxe şi contribuţii băneşti pentru 2024. Vreau să vă spun că, odată ajuns în dezbatere publică, sper să provoace mulţumire în piaţă, deoarece ne gândim la eliminarea mai multor tarife pe care le practicăm", a menţionat George Niculescu, la Forumul Gazelor Naturale 2023 by Financial Intelligence.
Prin această măsură, ANRE intenţionează să sprijine actorii din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii, acreditări.
"Vrem să venim în întâmpinarea actorilor din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii, acreditări şi să reducem o parte din tarifele pe care le practicăm, iar o parte dintre ele să le eliminăm. Nu o să fac mai multe comentarii deocamdată. Punem ordinul în dezbatere publică, sper, săptămâna aceasta şi cred că reacţiile în piaţă vor fi unele pozitive pentru că este pentru prima dată când autoritatea vine şi ia o astfel de măsură de reducere şi de scădere a unor tarife pe care le practică", a adăugat Niculescu.
ANRE are un buget echilibrat, iar o astfel de măsură nu va periclita în niciun fel activitatea instituţiei, conform președintelui instituției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- TOP bancuri de Ziua Națională
- Ravagii pe piața finlandeză de energie, după o ofertă eronată: Prețurile s-au prăbușit. Finlanda, Suedia, Danemarca și Norvegia, investigație de proporții
- SRI, imagine virală de 1 Decembrie: Frumoasă de oriunde-ai privi-o / foto
- Mircea Badea, fază amuzantă cu fiul său la parada de 1 Decembrie: Anul ăsta pare că am scăpat!
- Declarațiile procurorului din Germania care îl anchetează pe Cătălin Cherecheș. ”Poate fi eliberat, să se bucure de libertate”
- Emil Boc, marele absent de Ziua Națională. A dormit pe scaune în aeroport
- Frig, ploi și ninsori. Vremea de Crăciun și de Revelion
- Cancelarul Austriei a felicitat România. Ciolacu a vorbit cu Nehammer și anunță un prim pas pentru dezghețarea problemei Schengen
- Recepția de la Cotroceni, pentru prima oară în istorie la orele prânzului. Marii absenți de la recepția lui Iohannis
- Lucruri mai puțin știute despre iarna din 1954, când zăpada a atins 2-3 metri în București. Mihai Timu (ANM) a spus ce a produs un astfel de fenomen