Data actualizării:
Data publicării:

ANM, vremea, meteo. Cod galben de vânt și ploi. Zonele vizate

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vânt puternic şi ploi abundente valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică noapte.

Codul galben emis de ANM intră în vigoare sâmbătă dimineaţă, de la ora 9.00, şi este valabil până duminică noapte, ora 23.00, în acest interval urmând să fie înregistrate intensificări ale vântului, ploi abundente şi instabilitate atmosferică, precum şi o răcire accentuată duminică.

Astfel, începând de sâmbătă dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi local în Oltenia pe timpul nopţii, vântul va avea intensificări de 55-60 de km/h, temporar 65-7 de km/h. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, vântul va fi mai puternic, atingând la rafale 80-100 de km/h.

Ploi abundente

Din a doua parte a zilei de sâmbătă, va ploua abundent, urmând să se înregistreze cantităţi de apă de 15-25 de l/mp, iar în vest şi nord vest local 30-40 de l/mp. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi condiţii de grindină.

Meteorologii spun că sâmbătă vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, dar duminică se va răci accentuat, iar temperaturile vor scădea cu 10-12 grade Celsius. La munte, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune un strat nou de zăpadă.

De asemenea, ANM a emis şi o informare meteorologică pentru ziua de duminică, potrivit căreia în Muntenia, Dobrogea şi Moldova vântul va avea intensificări de 45-55 de km/h, temporar 60 de km/h şi vor fi intervale de timp cu averse însoţite de descărcări electrice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel