ANM, proiecte prin PNRR. Elena Mateescu: Informaţiile vor fi mult mai exacte, mai ales pentru avertizările nowcasting
Elena Mateescu, director general al ANM, a anunţat stadiul proiectelor importante pe care ANM le implementează, inclusiv prin PNRR.
"Suntem în faza de implementare a proiectului InfraMeteo, finanţat prin POIM. Deja în aprilie vom începe şi construcţia primelor radare din cele 7. Am obţinut aviz pentru radarul de la Iaşi. Suntem în fază finală pentru obţinerea avizului pentru începerea construcţiei şi pentru Timişoara şi Oradea. Continuăm ulterior cu Gogohalma, apoi cu Craiova şi Bucureşti.
Este o veste bună, pentru că odată cu aceste 7 radare dual-polarimetrice, cu siguranţă informaţiile pe care meteorologii le folosesc pentru avertizările nowcasting vor fi de o acurateţe mai mare.
De asemenea, în toamna 2022 s-a semnat contractul pentru construcţia viitorului Centru European de Agrometeorologie, prima iniţiativă de acest fel din lume. Suntem în etapa de proiectare, simultan cu obţinerea avizelor.
Şi prin PNRR, colegii care sunt implicaţi în acest proiect, în perioada de identificare a site-ului şi locaţiilor pentru cele 300 de staţii meteo automate, autonome. Luni, la sediul ANM, vom avea o întâlnire cu reprezentanţii de profil agricol şi de la Ministerul Agriculturii, pentru cele 100 de staţii cu program agro-meteorologic pentru a creşte densitatea staţiilor de la 66 în prezent cu încă 100", a declarat Elena Mateescu, directorul general ANM, la DC NEWS TV.
Proiectul mai fusese anunţat o dată şi de Mirela Polifronie, meteorolog ANM, tot la DC NEWS TV.
"Odată cu începerea sesiunii ştiinţifice din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în 23 noiembrie s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul 'Extinderea reţelei naţionale de observaţii din cadrul sistemului meteorologic integrat naţional, SIMIN', care este finanţat prin PNRR. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este în calitate de coordonator de reforme, investiţii, dar şi finanţator, iar ANM, împreună cu STS, în calitate de beneficiar.
În linii mari, acest PNRR este conceput încât să asigure un echilibru optim între priorităţile UE şi necesităţile de dezvoltare ale ţării noastre, în contextul recuperării după criza cu care ne-am confruntat atât la nivelul României, cât şi la nivel european şi global, generată de COVID-19. ANM se încadrează la pilonul Tranziţie verde, managementul apei", a declarat Mirela Polifronie pentru DC NEWS. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News