ANM, prognoză pentru următoarele 4 săptămâni. Revine frigul sau avem parte tot de temperaturi ridicate?
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
ANM vine cu o nouă prognoza meteo, pentru următoarele 4 săptămâni. Iată cum va fi vremea până la finalul lunii ianuarie, dar şi de Ziua Îndrăgostiţilor. 

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud- vest a țării, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice.

Săptămâna 30.01.2023 – 06.02.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice, dar și ușor mai coborâte la munte.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea sud-vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

2022, al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor în România 

Anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, temperatura medie anuală fiind de 11,77 grade Celsius, iar abaterea termică de 1,55 grade Celsius faţă de media perioadei 1981 - 2010, arată o analiză a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Conform sursei citate, cei mai călduroşi cinci ani din perioada 1900 - 2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012 - 2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confirmă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră.

"Această statistică demonstrează ceea ce simţim cu toţii de foarte mulţi ani, că schimbările climatice ameninţă şi afectează întreaga planetă, nu mai putem vorbi de o problemă locală sau de o problemă naţională. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are la dispoziţie resursele necesare pentru a lupta împotriva acestor schimbări climatice: avem, prin componenta Păduri şi protecţia biodiversităţii, din PNRR, un buget total de 1,173 miliarde de euro şi ambiţia noastră este să creştem suprafaţa împădurită cu aceşti bani. Totodată, pădurile sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice, pot lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii şi contribuie la reglarea climei", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, conform Agerpres.

El a precizat că, toamna trecută, a fost adoptată Strategia Forestieră Naţională care stabileşte norme obligatorii pentru împădurire şi reîmpădurire, păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.

"De asemenea, proprietarii de păduri şi terenuri sunt încurajaţi şi stimulaţi acum pentru ca suprafeţele pe care le deţin să fie conservate şi valorificate la adevăratul lor potenţial, aceştia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri", a menţionat Barna Tanczos.

Perioada 1991 - 2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0,5 grade Celsius la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981 - 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel