Data actualizării:
Data publicării:

ANM prognoza meteo. Vremea se schimbă brusc

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Vremea
WhatsApp

ANM prognoza meteo. Vremea se va schimba radical.

ANM prognoza meteo. Temperaturile vor scădea semnificativ la nivelul întregii ţări în perioada 19-21 martie şi vor apărea şi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, potrivit prognozei de specialitate pentru perioada 18 - 31 martie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

ANM prognoza meteo. Exceptând perioada 19 - 21 martie, în următoarele două săptămâni vremea va fi în general caldă, valorile termice ajungând până la 21 - 22 de grade Celsius.

În Banat

 

ANM prognoza meteo. În Banat, vremea, deosebit de caldă în prima zi, se va răci până în data de 21 martie, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între 10 şi 14 grade. În intervalul 21 - 23 martie, valorile termice vor creşte din nou, cu medii ce vor ajunge la 13 - 15 grade, apoi vor scădea spre 9 - 11 grade şi nu vor mai avea variaţii semnificative. Nopţile vor avea acelaşi parcurs, pornind de la 6 - 8 grade vor scădea spre valori medii de 0 - 2 grade, în jurul datei de 21 martie şi ulterior vor avea mici oscilaţii în ecartul 0 - 4 grade. Temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în intervalele 18 - 21 martie şi 24 - 31 martie.

În Crişana

 

ANM prognoza meteo. În Crişana, vremea se va răci semnificativ în intervalul 19 - 21 martie, când media regională a maximelor va fi în jur de 10 grade. Până în data de 23 martie se va încălzi, spre valori medii de 12 - 14 grade, apoi se va răci din nou şi temperatura nu va mai avea variaţii notabile, maximele urmând a se situa între 10 şi 12 grade. Temperaturile minime vor scădea, de la medii de 6 grade spre -2 grade, în data de 21 martie, apoi vor consemna o uşoară revenire, până la două grade, la sfârşitul primei săptămâni, iar în cea de-a doua săptămână se vor menţine la medii între -2 şi 0 grade. Temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 18 - 21 martie şi, în mare parte, din a doua săptămână.

În Transilvania

ANM prognoza meteo. În Transilvania, valorile termice vor marca o scădere accentuată în primele zile, de la maxime în medie de 20 de grade, la valori în jur de 8 grade. În intervalul 20 - 23 martie se va mai încălzi, spre maxime de 10 - 11 grade, iar în a doua săptămână vor fi variaţii uşoare între 6 şi 10 grade. Minimele vor creşte uşor în primele nopţi, până la medii de 2 - 4 grade, iar din 20 martie vor avea o tendinţă de scădere şi se vor situa, în medie, între -4 şi 0 grade. Precipitaţii temporare vor fi în majoritatea zilelor, cu o probabilitate mai mare în zilele de 19 şi 20 martie şi, din nou, în intervalul 24 - 31 martie.

În Maramureş

 

ANM prognoza meteo. În Maramureş, media temperaturilor maxime va fi în scădere semnificativă în primele zile, de la 17 - 18 grade spre 8 - 9 grade, în data de 21 martie. În 22 şi 23 martie se va încălzi uşor, pentru ca ulterior să se răcească din nou, iar valorile termice maxime să oscileze între 6 şi 10 grade. Media temperaturilor minime va fi în scădere în primele nopţi, de la 4 grade până la -2 grade şi, ulterior, va avea uşoare variaţii, între -2 şi 2 grade. Precipitaţiile vor fi posibile în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză.

În Moldova

 

ANM prognoza meteo. În Moldova, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel că mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 8 - 10 grade în data de 20 martie, pornind de la 20 - 21 de grade. După această dată şi până la finalul intervalului nu vor mai fi variaţii notabile, iar mediile maximelor se vor situa între 6 şi 10 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade, în prima săptămână, cu uşoare creşteri şi scăderi, iar în a doua săptămână se vor menţine în general scăzute, cu valori între -2 şi 0 grade. Precipitaţiile vor fi, în general, puţine şi slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie va fi mai ridicată în intervalul 25 - 31 martie.

În Dobrogea


ANM prognoza meteo. În Dobrogea, în prima zi de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 16 grade. Ulterior, se va răci, chiar semnificativ în primele trei zile, astfel că maximele vor avea valori ce se vor situa în medie între 8 şi 10 grade. Temperaturile minime vor fi ridicate în intervalul 18 - 20 martie, cu medii între 6 şi 8 grade, însă vor marca o scădere uşoară până la sfârşitul intervalului de prognoză, spre valori medii de 2 - 3 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare de apariţie în a doua săptămână.

În Muntenia

 

ANM prognoza meteo. În Muntenia, în intervalul 18 - 20 martie, vremea se va răci accentuat, astfel că, de la valori medii ale temperaturilor maxime de 21 - 22 de grade, se va ajunge la 11 - 12 grade. După acest interval şi până în data de 31 martie, temperaturile nu vor mai avea variaţii semnificative, acestea vor oscila uşor între 10 şi 14 grade. Mediile minimelor vor contura o curbă a creşterii spre valori de 5 - 6 grade, în 19 şi 20 martie, însă vor marca o scădere ulterior, între -2 şi 0 grade. Se vor semnala precipitaţii mai însemnate cantitativ în intervalul 19 - 21 martie şi pe arii mai extinse în intervalul 24 - 30 martie.

În Oltenia

 

ANM prognoza meteo. În Oltenia, vremea va fi deosebit de caldă în prima zi de prognoză, când maximele vor atinge în medie 22 de grade, însă vor scădea brusc, spre valori de 12 grade în data de 20 martie. În intervalul 21 - 23 martie vor mai creşte puţin, spre 14 grade, iar ulterior, până la finalul intervalului, vor fi în limitele a 10 - 12 grade. Mediile minimelor vor fi ridicate în primele două nopţi, la valori de 5 - 6 grade, apoi vor scădea spre valori de două grade în data de 22 martie, iar în intervalul 23 - 31 martie se vor situa între 0 şi două grade Celsius. Temporar, vor fi precipitaţii cu o probabilitate mai mare în zilele de 19, 20 şi 21 martie, apoi pe arii restrânse în intervalul 24 - 30 martie.

La munte

 

ANM prognoza meteo. La munte, vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză, respectiv până în data de 20 martie, când se vor atinge valori medii ale temperaturilor maxime de zero grade, în condiţiile în care săptămâna va debuta cu valori de 10 grade. În intervalul 21 - 31 martie valorile maxime vor oscila uşor între -2 şi 2 grade. Minimele vor fi în continuă scădere, bruscă în primele nopţi, de la medii de 2 grade până la -6 grade, în data de 21 martie, apoi uşoară, spre valori de -8 grade. Se vor semnala precipitaţii temporare, cu o probabilitate mai mare în intervalele 18 - 21 martie şi 24 - 31 martie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel