Data actualizării:
Data publicării:

ANM, PROGNOZA METEO pentru două luni. Primăvară mai RECE. Cum va fi vremea de Paști

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Temperaturile estimate pentru următoarele două luni din această primăvară vor fi mai coborâte decât în mod obişnuit în bună parte din ţară.

"Datele Centrului European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu anticipează faptul că şi pentru următoarele două luni din această primăvară ne aşteptăm să înregistrăm valori mai coborâte decât în mod obişnuit în bună parte din ţară şi mă refer aici în partea de vest, centru şi nord a ţării, exceptând zona de sud-est şi local în sudul României, respectiv Dobrogea, Sudul Munteniei şi al Olteniei, unde ne aşteptăm ca regimul de temperaturi în lunile aprilie şi mai să situeze în limite climatologice specifice. Vorbim însă de o creştere normală a regimului de temperaturi de la o lună la alta şi, dacă ar fi să comparăm, pentru că ne aflăm încă în luna martie, de la o temperatură medie lunară, de la 3,8 grade în luna martie, în luna aprilie vorbim în medie de o temperatură de 9,8 grade, iar în mai de 14,5 grade. Deci în medie de la o lună la alta temperaturile cresc cu 4-5 grade", a spus Elena Mateescu. 

Tendință spre excedent

Potrivit acesteia, cantităţile de precipitaţii pentru următoarele două luni păstrează o tendinţă spre excedent în Banat, în Crişana, în Transilvania şi în nordul Moldovei, exceptând zona de sud -est şi local sudul României unde se aşteaptă "o apropiere de valorile normale". 

Elena Mateescu a afirmat că Datele Centrului European arată că luna iunie este posibil să fie una normală în ceea ce priveşte regimul de temperaturi şi cu precipitaţii apropiate de norme, în special în vestul, centrul şi nordul ţării. De asemenea, semnalul la acest moment este al unor cantităţi de precipitaţii cu o tendinţă spre deficit în zona de sud a Moldovei, în Dobrogea, în sudul Munteniei şi al Olteniei, precum şi în extremitatea de vest a Banatului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel