Data publicării:
ANM, prognoza meteo. Cod portocaliu de furtuni. Județele vizate
Cod portocaliu de furtuni vor intra sâmbătă după-amiaza pentru mai multe județe din țară.
Judeţele Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Brăila vor intra sâmbătă după-amiaza sub Cod portocaliu de averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 3 august, ora 15:00 - 4 august, ora 2:00, în cele patru judeţe vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 35...40 l/mp şi, izolat, 50...70 l/mp.
Cod galben pentru alte 26 de judeţe
Pe de altă parte, 26 de judeţe se vor afla sub Cod galben de ploi în următoarele 14 ore.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 12:00 - 18:00, în Transilvania şi zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40...50 l/mp.
Tot de sâmbătă de la ora 12:00, până duminică la ora 2:00, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40...50 l/mp.
Cazul Caracal. Protest cu 400 de perechi de încălțăminte în fața Ministerului de Interne
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News