Data actualizării:
Data publicării:

ANM, prognoză meteo. Când se încălzește VREMEA. Elena Mateescu EXPLICĂ

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Vremea
WhatsApp

Elena Mateescu, director ANM, a dezvăluit, într-un interviu acordat pentru DC News, cât va dura vremea rece şi cât vor mai ţine ninsorile, când se va îndrepta vremea, la ce să ne aşteptăm în săptămânile care urmează şi, în general, pe parcursul anului 2020.

"După episodul de frig din zilele care urmează, pentru că veștile sunt bune din punctul de vedere al evoluției condițiilor meteorologice, de joi, de la o zi la alta, înregistrăm creșteri ale valorilor de temperaturi. Joi vorbim de temperaturi care pot atinge valori de până la 14 grade Celsius, mai ales în regiunile extracarpatice, iar sfârșitul de săptămână, vineri, sâmbătă și chiar și duminică este posibil să vorbim de valori de 16 - 17 -18 grade Celsius. Așadar, vom avea parte de o încâlzire, începând cu a doua parte a acestei săptămâni, iar vestea este bună pentru că și din punct de vedere al regimului de precipitații, aria acestora se va restrânge", a declarat Elena Mateescu, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

"Atenție mare, să respectăm măsurile recomandate de autorități și chiar dacă vremea frumoasă revine, să ținem cont de acestea, pentru că este bine pentru noi toți", a completat ea. 

Vezi aici prognoza meteo și ce ne așteaptă în pandemia de COVID-19

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel