Data publicării:
ANM, nouă prognoză meteo. Scad temperaturile
ANM a actualizat prognoza meteo.
Până pe 21 noiembrie, ora 10:00, va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.
Temporar va ploua și în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15...20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.
Până luni la ora 18:00, local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.
În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.
Vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55...60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră.
Cum va fi vremea în Bucureşti
Temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă și vor fi posibile descărcări electrice. Cantitățile de apă acumulate vor fi în medie de 20...30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 40...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 11...13 grade, iar cea minimă de 5...7 grade, transmite ANM.
Prognoza este valabilă până pe 21 noiembrie 2022, ora 18:00.
Vin zăpezile! Elena Mateescu: Va fi o vreme autentică de iarnă. Doar în această zonă vor fi temperaturi mai ridicate
Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în următoarele zile:
"Vorbim de două mesaje meteorologice de cod galben, Primul vizează cantitățile de apă însemnate pentru zona de nord a Olteniei, și zona montană aferentă, acolo unde este posibil să consemnăm cantități de apă care vor depăși 25-30 l/mp, izolat 40 l/mp, iar al doilea mesaj de cod galben va intra în vigoare în această noapte la ora 00:00, până mâine dimineață la ora 10:00, pentru altitudini mai mari de 1.700 de metri în zona Carpaților Meridionali, în jumătatea nordică a Orientalilor, dar și în Moldova, zone în care va ninge local, moderat cantitativ, unde se va depune strat nou de zăpadă de peste 10 centimetri la nivel local.
De asemenea, în zona deluroasă și montană a Moldovei vor fi și precipitații mixte care vor favoriza producerea fenomenului de polei. Așadar, o vreme autentică de iarnă, în special în zonele montane, dar și în jumătatea nordică a Moldovei, unde din punct de vedere termic vorbim de maxime care la acest sfârșit de săptămână și la începutul săptămânii viitoare nu vor depăși valori de 5-7 grade Celsius.
În schimb, în partea de sud-est, în zona litoralului, vom vorbi de temperaturi de 20-21 de grade, iar la începutul săptămânii viitoare de 16-17 grade. Minimele rămân în continuare coborâte pe parcursul acestui sfârșit de săptămână și săptămâna viitoare, unde în zonele depresionare ele vor coborî până la -5 grade Celsius, iar în zona litoralului și Capitală cel mult 3-4 grade Celsius“, a spus, la România TV, Elena Mateescu, directorul general al ANM.
Vremea 19-21 noiembrie. ANM, prognoza meteo: Ploi, vânt puternic și ninsori în toată țara.
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, în intervalul 20 noiembrie, ora 10:00 - 21 noiembrie, ora 20:00.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 de litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane.
În jumătatea de nord a Moldovei vor fi intervale în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi intervale cu precipitaţii mixte care vor determina depuneri de polei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News