Data actualizării:
Data publicării:

ANM: Norul de fum din zona Cernobîl se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei și apoi spre Rusia

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Breaking news
Breaking news

Norul de fum din zona Cernobîl, rezultat în urma incendiilor de pădure din regiune, se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei și apoi spre Rusia, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională de Meteorologie precizează că autoritățile române monitorizează împreună cu cele europene evoluția efectelor produse de incendiile din pădurile din apropiere zonei Cernobîl.

ANM a anunțat că valorile de radioactivitate se mențin în limite normale în Europa, inclusiv în Ucraina, conform Centrului de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene.

„Astfel, ca urmare a evaluărilor specialiștilor europeni, circulația aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat”, a transmis ANM.

Potrivit specialiștilor, simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, în perioada 28 – 30 martie 2022 estimează că direcția predominantă a vântului va fi dinspre vest – sud-vest către est – nord-est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sudul, apoi către estul Ucrainei și ulterior spre Rusia.

 

Citește și / România. Prognoza meteo pe regiuni pentru două săptămâni

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pentru intervalul 28 martie - 10 aprilie 2022. 

ANM, prognoza meteo 28 martie - 10 aprilie. Vremea în Banat

Vremea caldă din perioada 28 martie – 1 aprilie se va caracteriza printr-o medie regională a maximelor termice cuprinsă între 17 și 20 de grade și a minimelor în creștere semnificativă, de la 0...2 grade spre 7...9 grade în ultimele două nopți. Apoi vremea se va răci accentuat, astfel încât pe 3 aprilie temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 6 grade, iar cele minime vor fi apropiate de 0 grade. Din 4 aprilie se estimează încălzirea treptată a vremii, ceea ce va conduce la sfârșitul celei de-a doua săptămâni la o medie a maximelor termice de 17...18 grade și a minimelor de 4...6 grade, valori în jurul celor normale în prima decadă a lunii aprilie.

Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate. Continuarea, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel